Live

SUA au expulzat 270.000 de migranţi ilegali într-un an, mai mulți decât în mandatul lui Trump

Data publicării:
Mii de migranți așteaptă la frontiera dintre Mexic și SUA. Foto: Profimedia Images

Autorităţile americane au expulzat peste 270.000 de persoane în decurs de un an, potrivit unor estimări oficiale ale Agenției pentru Imigrație și Controlul Frontierelor. Datele au fost publicate cu doar câteva săptămâni înaintea întoarcerii la Casa Albă a lui Donald Trump, care ameninţă să expulzeze milioane de migranţi fără acte.

Acesta este cel mai mare număr de expulzări din ultimii zece ani şi include prima preşedinţie a lui Donald Trump (2017-2021).

Majoritatea migranţilor obligaţi să părăsească teritoriul american au intrat ilegal pe la frontiera cu Mexic, a anunţat joi agenţia însărcinată cu controlul frontierelor şi imigraţia, ICE.

Aproximativ o treime dintre ei au fost inculpaţi sau condamnaţi de justiţie cu privire la „activităţi infracţionale”, se precizează în raport, potrivit AFP, preluată de News.ro.

Aceste estimări acoperă o perioadă de la începutul lui octombrie 2023 şi până la sfârşitul lui septembrie 2024 (anul fiscal în SUA) - mai mult sau mai puţin perioada campaniei prezidenţiale.

Donald Trump a făcut atunci din lupta împotriva imigranţilor ilegali principalul său cal de bătaie.

Tema de campanie a lui Trump

Fostul magnat în domeniul imobiliar a promis să procedeze la cea mai mare operaţiune de expulzare din istoria Statelor Unite după ce se întoarce la Casa Albă, la 20 ianuarie 2025, o ameninţare care a provocat îngrijorări puternice în rândul ONG-urilor de apărarea migranţilor.

Această promisiune - care are la bază afirmaţia nefondată că migranţii comit mai multe infracţiuni decât cetăţenii americani - s-a dovedit populară în rândul electoratlui american.

În schimb, Donald Trump nu a precizat cum va implementa o asemenea politică, iar analize sugerează că aceste operaţiuni vor fi costisitoare şi dificil de realizat cu efectivele actuale.

11 milioane de imigranți ilegali

Traversarea ilegală a frontierei americane a crescut odată cu venirea la putere a democratului Joe Biden, la începutul lui 2021, însă a scăzut net în ultimul an, după ce a administraţia sa a înăsprit procedura de azil.

Aproximativ 11 milioane de persoane fără documente se aflau în Statele Unite în 2022, potrivit unor estimări ale Pew Resarch Center.

Donald Trump şi aliaţii săi cred că în realitate este vorba despre mult mai multe persoane.

Mulţi dintre imigranţii ilegali muncesc şi plătesc impozte în Statele Unite, adesea în locuri de muncă slab calificate.

Criticii viitorului preşedinte avertizează că economia americană va avea de suferit de pe urma unei expulzări masive a acestor muncitori fără documente, care urmează să creeze penurii de forţă de muncă în agricultură şi construcţii, de exemplu.

Economişti estimează că asemenea penurii urmează să conducă la scumpiri şi să ameninţe astfel o promisiune-far a candidatului Trump, şi anume de a reduce inflaţia.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

A lucrat în call-center și l-a întreținut, iar acum, când câștigă 215.000 € pe săptămână, i-a spus ”ADIO”: ”Am renunțat la tot”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Trump va cere statelor NATO să crească bugetele Apărării la 5%

POT, SOS și AUR au făcut circ în Parlament în prima zi a noului Legislativ. Unii au sfidat presa, în timp ce alții au cântat colinde

Trump amenință UE cu taxe, dacă nu cumpără mai mult petrol și gaze din SUA. Cât importă europenii de la americani

Ce argumente ar putea folosi Trump ca să îl convingă pe Putin să oprească războiul. Expert: E imposibilă o pace în 24 de ore

Partenerii noștri