Live

Studiu. Soluție în pandemie: Restricțiile pot fi eliminate, dacă sunt protejați cei în vârstă

Data publicării:
Italienii nu au voie să meargă dintr-o regiune în alta sau la locuințe de vacanță. Foto: Guliver/GettyImages

Un studiu citat de The Wall Street Journal arată că pentru majoritatea persoanelor sub vârsta de 65 de ani riscul decesului cauzat de Covid-19 nu este cu mult mai mare decât implicarea într-un accident rutier în drumul spre serviciu. Riscurile cresc însă semnificativ pentru persoanele cu vârste peste 80 de ani. 

Pe de altă parte, cei mai mulţi oameni care au peste 65 de ani, dar au o stare de sănătate bună prezintă şanse reduse de deces sau de a dezvolta forme grave de Covid-19.

Astfel, noile date epidemice din Statele Unite arată că ar putea fi eliminate restricţiile, dacă sunt protejate persoanele cu vârste peste 65 de ani, categoria cea mai vulnerabilă la coronavirus, notează cotidianul The Wall Street Journal, citat de Mediafax.

Din situaţia de până acum reiese clar că persoanele cu vârste peste 65 de ani sunt cele mai vulnerabile la noul coronavirus, iar „pedeapsa vârstei” este severă mai ales în cazul vârstnicilor care au și afecţiuni cronice. Este o tragedie a vieţilor pierdute prematur, dar acest lucru înseamnă şi că statele şi oraşele ar putea să suspende restricţiile, dacă se concentrează pe protejarea americanilor vulnerabili.

„Guvernele pot menţine la nivel redus numărul spitalizărilor, permiţând reluarea în mare parte a activităţilor economice, dacă protejează seniorii vulnerabili - spre exemplu prin alocarea mai multor echipamente medicale căminelor de bătrâni şi testând frecvent angajaţii acestora”, subliniază editorialiştii cotidianului The Wall Street Journal.

Ce spun datele statistice

Aproximativ 80% dintre americanii care au murit de Covid-19 aveau vârste de peste 65 de ani, iar media de vârstă este de 80 de ani. O analiză efectuată de profesorul de medicină John Ioannidis, de la Universitatea Stanford, relevă că persoanele cu vârste sub 65 de ani reprezintă între 4,8% şi 9,3% dintre decesele de Covid-19 produse în zece ţări europene şi între 7,8% şi 23,9% în 12 zone din SUA.

Potrivit Fundaţiei pentru Studii asupra Oportunităţilor Egale, americanii cu vârste peste 85 de ani prezintă o probabilitate de 2,75 ori mai mare de a muri de Covid-19 decât cele cu vârste între 75 şi 84 de ani, de şapte ori mai mare decât cele cu vârste între 65 şi 74 de ani şi de 16,8 ori mai mare decât cele cu vârste între 55 şi 64 de ani.

Pe măsură ce tratamentele s-au îmbunătăţit de-a lungul pandemiei, mor din ce în ce mai puţine persoane tinere.

Spre sfârşitul lunii martie, americanii cu vârste peste 75 de ani reprezentau aproximativ jumătate dintre decesele săptămânale, în timp ce persoanele sub 45 de ani reprezentau între 4% şi 5%. În prezent, persoanele peste 75 de ani constituie circa două-treimi din decese, iar cele sub 45 de ani mai puţin de 2%.

De ce sunt vulnerabile persoanele vârstnice

În general, persoanele vârstnice au sisteme imunitare mai slabe şi afecţiuni respiratorii şi cardiovasculare care amplifică efectele Covid-19. Peste 95% dintre persoanele decedate în Marea Britanie aveau cel puţin o altă afecţiune cronică. De asemenea, autorităţile medicale italiene au raportat că 96% dintre persoanele decedate aveau o afecţiune cronică, iar 60% aveau alte cel puţin trei.

Căminele de bătrâni din SUA sunt locuri extrem de vulnerabile, reprezentând acum peste 50% dintre decesele cauzate de Covid-19 în 30 de state americane, inclusiv în Arizona, Washington, Illinois, Pennsylvania şi Massachusetts.

Vestea bună este că cei mai mulţi oameni care au peste 65 de ani şi au o stare de sănătate bună prezintă şanse reduse de deces sau de a dezvolta forme grave de Covid-19. Datele medicale din Spania arată că 92% dintre persoanele infectate care au vârste între 60 şi 79 de ani au avut simptome uşoare sau nu au avut niciun simptom, doar 6% fiind spitalizate. Trei sferturi dintre persoanele cu vârste peste 90 de ani au avut simptome uşoare ori nu au avut simptome deloc, iar rata de mortalitate este sub 10%.

Editare web: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

Trump și Batman, trimiși după gratii în China? De ce îi arestează poliția din Shanghai pe petrecăreții care se costumează de Halloween

COVID-19: Șase angajați care au fost concediați pentru că au refuzat vaccinul au primit câte un milion de dolari fiecare

Opoziția cere demisia lui Pedro Sanchez, acuzat de corupție. O plângere va fi depusă pentru anchetarea partidului premierului Spaniei

Partenerii noștri