Live

Străinii vor putea vota la alegerile municipale din New York. Noua lege vizează aproximativ un milion de persoane

Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Consiliul municipal din New York a adoptat joi o lege ce permite străinilor să voteze la alegerile locale, devenind primul oraş important din Statele Unite care a făcut un astfel de pas.

Această lege locală, adoptată cu 33 de voturi pentru, 14 împotrivă şi două abţineri urmează să permită "rezidenţilor permanenţi legali" şi "persoanelor autorizate să lucreze în Statele Unite" care locuiesc în New York şi nu au cetăţenie americană să participe la alegerile municipale.

Mai mulţi aleşi democraţi ai consiliului municipal au salutat un vot istoric, la fel ca şi asociaţiile pentru apărarea drepturilor imigranţilor.

Această măsură ar putea afecta aproximativ un milion de străini care locuiesc în New York, dintr-un total de 9 milioane de locuitori.

Capitala culturală şi economică a Estului american, bastion democrat şi progresist, a adoptat această măsură într-un moment în care dezbaterile privind accesul minorităţilor la vot sunt recurente în Statele Unite.

Mai multe state americane au luat măsuri în ultimele luni, recurgând la acuzaţiile nefondate de fraudă prezidenţială din 2020, pentru a adopta legi menite să restrângă dreptul la vot, potrivit criticilor.

La sfârşit de mandat, primarul democrat al New York-ului, Bill de Blasio, şi-a pus întrebări în legătură cu autoritatea legală a metropolei de a permite votul străinilor în raport cu statul New York, asigurând totodată că nu se va opune, scrie Agerpres.

Dacă va fi implementată, măsura ar putea intra în vigoare de la începutul anului 2023.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Selecționerul Islandei nu a stat pe gânduri: cum a numit-o pe Kosovo, după tragerea la sorți din Liga Națiunilor

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un bărbat a stat gratis cinci ani într-un hotel celebru din New York. Acum, proprietarii au aflat că nici nu-l pot da în judecată

ALEGERI SUA 2024. Un bărbat cu o torță și un pistol de semnalizare, arestat la Capitoliu. Un alt incident a avut loc în New York

O veveriță faimoasă pe Instagram și TikTok a fost confiscată de autoritățile statului New York de la cel care a făcut-o vedetă 

„America este o țară ocupată”: De ce ultimul discurs al lui Trump ar putea prevesti cea mai radicală președinție din istoria SUA (CNN)

Partenerii noștri