Live

Statul care a incriminat avortul. Femeile care apelează la procedură pot fi condamnate la moarte

Data publicării:
Foto: Guliver/GettyImages

Guvernatorul din Georgia a semnat marţi o lege care le interzice femeilor din acest stat conservator situat în sudul Statelor Unite să avorteze din momentul în care se aud bătăile inimii fetusului, relatează AFP, citată de news.ro.

Textul reprezintă, în opinia criticilor săi, interzicerea de facto a avorturilor, odată ce inima poate fi auzită din a şasea săptămână de sarcină, când numeroase femei nu sunt conştiente de faptul că sunt însărcinate.

Guvernatorul republican Brian Kemp a semnat textul - unul dintre cele mai restrictive din ţară - în pofida unor ameninţări cu boicotul ale unor staruri de la Hollywood. Cea mai gravă consecință a legii este că femeile care apelează la această procedură pot fi condamnate la închisoare pe viață sau condamnate la moarte.

Zeci de actori - între care Ben Stiller, Alec Baldwin şi Alyssa Milano - au anunţat într-un e-mail că nu vor mai putea să muncească „cu conştiiţa împăcată”, în Georgia, o destinaţie populară pentru filmări, în cazul în care legea este promulgată.

„Noi îi apărăm pe cei nevinovaţi, vulnerabili, pe cei care nu pot vorbi pentru ei înşişi”, le-a replicat guvernatorul, punându-şi semnătura pe text, care urmează să intre în vigoare în ianuarie 2020 şi care prevede excepţii în caz de viol, incest sau de pericol la adresa vieţii mamei.

Legea, care se înscrie într-o ofensivă pe toate fronturile ale opozanţilor avortului, vizează să testeze limitele hotărârii emblematice a Curţii Supreme a Statelor Unite „Roe versus Wade” care a recunoscut, în 1973, dreptul femeilor de a acorta atât timp cât foetusul nu este viabil.

Texte similare adoptate în Kentucky şi Mississippi au fost blocate de tribunale şi este probabil ca legea din Georgia să aibă aceeaşi soartă.

Puternica organizaţie de apărare a drepturilor civice ACLU a anunţat că va sesiza rapid justiţia.

În cazul în care judecători federali blochează textul, Georgia urmează să facă apel, în speranţa de a ajunge până la Curtea Supremă şi de a o convinge să revină asupra hotărârii sale din 1973.

Această strategie, care nu este nouă, a fost reluată viguros de la instalarea la cea mai înaltă jurisdicţie americană a doi magistraţi nominalizaţi de către Donald Trump, care au ancorat instituţia în tabăra conservatoare.

Institutul Guttmacher, care apără dreptul de a dipune de propriul corp, a înregistrat peste 300 de măsuri care restrâng avortul, adoptate de la începutul anului, în 28 de state americane.

Ohio, Missouri şi Tennessee sunt, la fel ca Georgia, pe cale să adopte legi aşa-zise ale „bătăii inimii”.

Legiuitorii din Alabama vor să le interzică medicilor să realizeze avorturi sub ameninţarea pedepsei cu închisoarea.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Avortul și candidații la funcția de președinte al României. Ce spun politicienii despre dreptul femeii de a decide privind corpul său

Alegeri SUA 2024. Care sunt rezultatele după referendumurile locale pentru dreptul la avort, organizate în paralel cu prezidenţialele

Alegeri SUA 2024. Pe lângă prezidențiale, americanii sunt chemați la urne pentru mai multe referendumuri și votarea Congresului

Alegerile din SUA. O victorie a lui Trump ar putea reduce şi mai mult dreptul la avort, avertizează experții

Partenerii noștri