Live

Statele Unite riscă să intre în „shutdown”, după ce Congresul a respins prelungirea bugetului federal

Data publicării:
Congresul SUA. Foto: Profimedia Images

Camera Reprezentanţilor a respins miercuri prelungirea cu şase luni a bugetului guvernului american, până după instalarea viitorului președinte, cu riscul unei paralizii a statului federal (shutdown) înainte de alegerile din noiembrie, pe fundalul disensiunilor din rândul Partidului Republican.

Bugetul pentru 2025 trebuie adoptat de Congres până la sfârşitul lunii septembrie - sfârşitul anului fiscal - pentru ca toate serviciile să rămână finanţate.

Altfel, ar fi un „shutdown”: milioane de funcţionari publici în şomaj tehnic, anumite ajutoare alimentare suspendate, traficul aerian perturbat, printre altele.

Membrii Camerei Reprezentanţilor s-au opus - 220 de voturi contra şi 202 pentru - unei prelungiri temporare a bugetului până în martie 2025, adică după instalarea în funcţie a candidatului ales la prezidenţialele din 5 noiembrie.

Cel puţin 10 republicani s-au alăturat democraţilor pentru a se opune propunerii de prelungire iniţiată de partidul lor, privându-l pe acesta din urmă de scurta majoritate din Cameră, scrie AFP, porivit Agerpres.

Intervenția lui Trump

Un alt text legislativ, „Save Act”, a fost ataşat propunerii sub presiunile lui Donald Trump. Acestea cerea alegătorilor să furnizeze dovada cetăţeniei atunci când se înregistrează pentru a vota la alegerile federale.

Înainte de votul de miercuri, Donald Trump a declarat pe reţeaua sa Truth Social că, „dacă republicanii nu obţin Save Act în întregime, nu ar trebui să accepte” prelungirea bugetului. El ameninţase deja cu un „shutdown” dacă această măsură nu este adoptată.

Administraţia Biden se opune acestui text, subliniind că votul non-cetăţenilor este deja ilegal şi că nu există dovezi că imigranţii fără acte participă la alegeri.

Cel puţin 10 republicani s-au pronunţat împotriva propunerii săptămâna trecută, iar votul fusese amânat pentru a găsi un acord în cadrul partidului.

Aleasa democrată Rosa DeLauro, în fruntea comisiei parlamentare dedicată bugetului federal, a denunţat miercuri într-un comunicat atitudinea republicanilor care „au eşuat într-una dintre cele mai simple sarcini ale lor”.

„Ne-au mai rămas şapte zile lucrătoare pentru a menţine guvernul în funcţiune”, a adăugat ea.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rusia declară „indezirabilă” o companie privată de securitate cibernetică din SUA. Care sunt acuzațiile

Doi astronauți chinezi au bătut recordul SUA la plimbări spațiale. Câte ore a durat ieșirea lor în spațiu

E oficial: Donald Trump a câștigat votul în Colegiul Electoral, învingând-o pe Kamala Harris cu un scor zdrobitor: 312 la 226

Canada anunţă noi reguli la frontieră, după amenințarea lui Donald Trump privind tarifele

Partenerii noștri