Live

Scandalul spitalizării lui Lloyd Austin. Nici măcar adjuncta șefului Pentagonului nu a ştiut că a fost internat

Data publicării:
Kathleen Hicks a aflat foarte târziu de spitalizarea lui Lloyd Austin. Foto: Profimedia

Spitalizarea secretarului american al apărării, Lloyd Austin, a fost ţinută la mare secret, astfel că nici măcar adjuncta sa nu a fost pusă în temă imediat, au declarat duminică oficiali de la Washington. Anterior, mass-media americane au relatat că preşedintele Joe Biden însuşi a fost înştiinţat cu o întârziere de câteva zile.

Lloyd Austin, 70 de ani, a fost internat la Unitatea de terapie intensivă a Centrului medical militar naţional Walter Reed în ziua de Anul Nou, după ce a acuzat dureri puternice la 22 decembrie, în urma unei proceduri medicale încă nedezvăluite.

Din punct de vedere ierarhic, Austin se situează chiar sub Joe Biden la vârful lanţului de comandă al armatei SUA, iar îndatoririle sale îi cer să fie disponibil în orice moment pentru a răspunde la orice criză de securitate naţională.

Asta înseamnă că el trebuie să fie mereu gata să stabilească comunicaţii securizate cu alţi oficiali în cazul unui atac nuclear, lucru care ar fi fost dificil de făcut de pe un pat de terapie intensivă.

Secretarul adjunct al apărării, Kathleen Hicks, a preluat o parte dintre atribuţiile sale operaţionale pe 2 ianuarie, în timp ce se afla în vacanţă în Puerto Rico, a declarat un oficial american. Dar Hicks a fost informată abia pe 4 ianuarie de ce Austin nu era disponibil, au declarat trei oficiali pentru Reuters, potrivit Agerpres.

Este exact ziua în care preşedintele Joe Biden şi alţi responsabili de rang înalt de la Casa Albă au fost informaţi că Austin este spitalizat de la 1 ianuarie, au declarat cinci oficiali.

Totuşi, anumite cercuri de la Pentagon au fost la curent cu situaţia lui Austin mult mai devreme. Şeful Statului Major Interarme, generalul de aviaţie Charles 'CQ' Brown a aflat de spitalizare cu doua zile mai devreme, pe 2 ianuarie, a declarat un responsabil american.

Explicațiile Pentagonului

Pentagonul a explicat duminica aceasta că întârzierea în dezvăluirea spitalizării ministrului apărării a avut drept cauză, cel puţin parţial, faptul că şeful de cabinet al lui Austin era bolnav.

Lloyd Austin a declarat sâmbătă, într-un comunicat, că îşi asumă „întreaga responsabilitate” pentru secretul din jurul spitalizării sale.

Congresul SUA a fost informat abia vineri, cu puţin timp înainte ca Pentagonul să-şi facă publică declaraţia.

Pentagonul nu a precizat încă pentru ce este tratat Austin, când va fi externat din spital şi dacă şi-a pierdut cunoştinţa sau a fost sub anestezie în ultima săptămână.

Secretarul de stat Anthony Blinken a declarat duminică, în timpul unei conferinţe de presă, că „nu era la curent cu problema medicală (a lui Austin)”.

„Aştept cu nerăbdare să îl văd complet recuperat şi să lucrăm împreună”, a spus Blinken.

Reacția Congresului

Mai mulţi congresmeni au declarat că problema de comunicare ivită ridică întrebări serioase cu privire la conducerea Pentagonului.

Într-un comunicat comun, parlamentari de top democraţi şi republicani din Comisia pentru apărare din Camera Reprezentanţilor au cerut Pentagonului transparenţă cu privire la starea de sănătate a lui Austin „şi la procesul decizional din ultima săptămână”.

„Mai multe întrebări rămân fără răspuns, inclusiv care au fost procedura medicală şi complicaţiile rezultate, care este starea actuală de sănătate a secretarului, când şi cum s-a făcut delegarea responsabilităţilor sale şi motivul întârzierii notificării preşedintelui şi a Congresului”, se afirmă în comunicat.

„Atunci când una dintre cele două autorităţi naţionale de comandă ale ţării este în imposibilitatea de a-şi îndeplini atribuţiile, familiile militarilor, membrii Congresului şi populaţia americană merită să cunoască întreaga amploare a circumstanţelor”, afirmă într-un comunicat separat Roger Wicker, republican de top din Comisia pentru apărare din Senat, care a criticat modul în care Austin a gestionat problema sa de sănătate.

Pentagonul a precizat că Austin a rămas duminică în spital, dar că se recuperează bine şi are o stare de spirit bună.

„De la reluarea atribuţiilor sale vineri seara, secretarul a primit informaţii operative şi a oferit îndrumările necesare echipei sale”, se arată într-un comunicat al Pentagonului.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Fără să știe că e filmată, "cea mai frumoasă actriță din lume" a izbucnit în lacrimi, în timpul unui show celebru

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Joe Biden a felicitat-o pe Maia Sandu. Mesajul transmis Rusiei

SUA au trimis bombardiere strategice B-52 în Orientul Mijlociu pentru a descuraja Iranul

Rusia a plătit „un preț uluitor pentru nebunia imperială a lui Putin”. Lloyd Austin: Nu a atins niciun obiectiv strategic în Ucraina

Atac cu rachetă în centrul Israelului vineri noapte. Libanul anunță peste 50 de morți în urma unor lovituri israeliene fără avertisment

Partenerii noștri