Live

Reacția lui Trump după ce republicanii au pierdut Camera Reprezentanților

Data actualizării: Data publicării:

Preşedintele Donald Trump i-a ameninţat miercuri pe adversarii săi democraţi că dacă vor profita de câştigarea majorităţii în Camera Reprezentanţilor pentru a iniţia anchete împotriva lui, atunci şi republicanii majoritari în Senat vor răspunde cu aceeaşi monedă, relatează AFP şi Reuters.

Foto: GettyImages

Responsabili democraţi au sugerat deja după anunţarea rezultatelor preliminare ale alegerilor de la jumătatea mandatului că ar putea începe o serie de anchete parlamentare privind conflictele de interese, finanţele personale şi eventualele intervenţii ale lui Trump în investigaţia privind presupusul amestec al Rusiei în scrutinul prezidenţial din 2016.

''Vom face anchetele pe care refuză să le facă republicanii. Vom umple lacunele anchetelor privind Rusia. Americanii vor vedea declaraţiile fiscale'' ale lui Trump, a spus miercuri la postul NBC alesul democrat Eric Swalwell.

În replică, Trump a scris pe Twitter că ''dacă democraţii cred că pot risipi banii contribuabililor pentru a ne ancheta în Cameră, atunci probabil şi noi vom fi obligaţi să-i anchetăm în Senat pentru toate scurgerile de informaţii clasificate, printre altele''. ''Putem să jucăm amândoi acest joc'', a completat el.

Realitatea politică de la Washington este însă că odată cu învestirea noului Congres, pe 3 ianuarie 2019, Trump nu-şi va mai putea susţine iniţiativele legislative făcând abstracţie de democraţi, care odată ce controlează Camera Reprezentanţilor pot bloca adoptarea oricărei legi.

Astfel, de exemplu, zidul dorit de Trump la graniţa cu Mexicul, pentru care el nu a reuşit să obţină finanţare nici măcar de la actualul Congres controlat de republicani, ar putea rămâne doar pe hârtie.

Totuşi, Trump a întins şi o mână adversarilor democraţi prin intermediul consilierei sale Kellyanne Conway, care a declarat miercuri că nu sunt de neconceput unele compromisuri între republicani şi democraţi, mai ales în probleme precum imigraţia şi infrastructura, ea subliniind că ''preşedintele a arătat deja în ultimii doi ani că este dispus să discute cu democraţii''.

Sursa: Agerpres

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Zelenski vrea „propuneri” de la Trump pentru încheierea războiului cu Rusia: „Avem toate şansele să reuşim anul viitor”

Adevărul despre fluorul din apă, sare și pasta de dinți: Una dintre cele mai mari realizări din domeniul sănătății sau otravă?

Mark Rutte l-a vizitat pe Donald Trump în Florida. Mesajul scurt postat de purtătoarea de cuvânt a NATO după întâlnire

Averea lui Elon Musk a ajuns aproape cât PIB-ul României, după ce Trump a câștigat alegerile din SUA

Partenerii noștri