Live

Prima prăbușire a unui avion F-35, cel mai scump din istorie

Data publicării:
Foto: Guliver/Getty Images

Un avion „invizibil” (nedetectabil de radare) F-35 s-a prăbuşit vineri în cursul unui exerciţiu în statul Carolina de Sud, fără a face victime, în ceea ce pare a fi primul accident al noului avion al armatei americane, cel mai scump din istorie, transmite AFP, preluată de Agerpres.



Potrivit unui oficial militar american care a dorit să rămână anonim, aparatul F-35B s-a prăbuşit la prânz în apropiere de o bază a Corpului Puşcaşilor Marini din comitatul Beaufort, pe coasta Atlanticului.

Conform biroului şerifului din respectivul comitat, pilotul s-a catapultat şi a fost găsit în viaţă. Aparatul a fost "total distrus", a precizat responsabilul militar.

Incidentul survine la o zi de la prima misiune de luptă, în Afganistan, a acestui aparat ultramodern, ultratehnologizat, care reușește să evite radarele cele mai sensibile.

De același tip cu aeronavele utilizate joi în Afganistan, avionul distrus vineri era un F-35B, varianta lui F-35 cu decolare pe distanţă scurtă şi aterizare verticală, iar costul său este de circa 100 de milioane de dolari.

Lansat la începutul anilor 1990, F-35 este cel mai scump program de înarmare din istoria militară americană, cu un cost total pentru Pentagon estimat la aproape 400 de miliarde de dolari, obiectivul fiind producerea a aproape 2.500 de aparate în deceniile următoare.

Incluzând mentenanţa, costul total al programului F-35 este evaluat la 1.500 miliarde de dolari pentru toată durata programului, până în 2070.

Dezvoltarea avionului a fost marcată de întârzieri faţă de calendar şi depăşiri de buget.

În iunie 2014, întreaga flotă de F-35 a SUA a fost consemnată la sol în urma unei decizii a autorităţilor americane, pentru a fi investigate cauzele unui incendiu misterios survenit la bordul unuia dintre aceste aparate.

Anul trecut, aproximativ 50 de avioane F-35A ale ale Forţelor Aeriene ale SUA au fost reţinute la sol la baza aeriană Luke (Arizona) din cauza unei probleme privind oxigenul piloţilor. Dar toate acele incidente s-au produs la sol, notează AFP.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Aviația SUA a publicat primele imagini cu noul bombardier nuclear invizibil B-21 „Raider”, într-un zbor de testare

Nouă soldați americani au murit după ce două elicoptere Black Hawk s-au prăbușit

Piloţi militari ucraineni, evaluaţi în SUA: „Pentru a determina cum putem consilia mai bine aviația Kievului”

Cum arată noul bombardier invizibil B-21 „Raider” al SUA

Partenerii noștri