Live

Oraşul New York se confruntă cu un nou val de COVID-19. Autorităţile au cerut populaţiei să revină la purtarea măştii

Data publicării:
Autorităţile din New York au cerut populaţiei să revină la purtarea măştii. Foto: Profimedia

Autorităţile oraşului american New York au cerut luni populaţiei să revină la purtarea măştii în toate spaţiile publice interioare şi au anunţat distribuirea a milioane de teste rapide pentru a încerca să stăpânească noul val de COVID-19, relatează agenţia EFE.

Recenta nouă creştere a numărului cazurilor de COVID-19 au adus New York-ul aproape de intrarea în nivelul ridicat de alertă, care este declarat atunci când sunt atinse anumite praguri ale internărilor pe secţii şi la ATI.

Cazurile de COVID-19 s-au înmulţit puternic luna aceasta la New York, rata infectărilor pentru ultimele şapte zile ajungând la 300 la 100.000 locuitori, în timp ce au crescut de asemenea spitalizările, situaţie care este încă şi mai gravă în alte zone ale statului american New York.

Prin urmare, autorităţile locale au recomandat luni populaţiei să revină la purtarea măştii în toate spaţiile interioare. Purtarea măştii este obligatorie la New York în transportul public.

Primăria oraşului a anunţat de asemenea distribuirea a 16,5 milioane de teste de COVID-19 către populaţie şi a unui milion de măşti de bună calitate, mai notează sursa citată de Agerpres.

Oraşul New York a fost la începutul pandemiei unul din epicentrele mondiale de COVID-19 şi a înregistrat până în prezent peste 40.000 de decese provocate de această boală.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

Școli închise din cauza poluării „fără precedent”. Orașul din Pakistan unde copiii nu mai pot merge la cursuri

COVID-19: Șase angajați care au fost concediați pentru că au refuzat vaccinul au primit câte un milion de dolari fiecare

Coronavirusul SARS-CoV-2 și răspunsul imun înnăscut. Descoperirile care ajută la dezvoltarea unor medicamente mai eficiente

Partenerii noștri