Live

ONU, îngrijorată de graţierile acordate de Donald Trump unor militari americani acuzaţi de crime de război

Data actualizării: Data publicării:
Donald Trump. Foto: Getty Images

Înaltul Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului a criticat vehement, marţi, decizia preşedintelui american de a graţia trei militari acuzaţi de crime de război, calificând-o drept ''un semnal îngrijorător'', informează AFP, citată de Agerpres.

"Suntem foarte îngrijoraţi de recentele graţieri acordate de preşedintele american pentru trei militari americani acuzaţi de crime de război", a declarat un purtător de cuvânt al Înaltului Comisariat, Rupert Colville, în timpul unei conferinţe de presă la Geneva. "Aceste trei cazuri constituie grave încălcări ale dreptului internaţional umanitar, dovedite sau presupuse", a subliniat el.

Preşedintele american Donald Trump a graţiat vineri doi militari judecaţi în cazuri de crime de război şi i-a redat gradul unui al treilea. Decizia de vineri a venit în pofida unor obiecţii chiar la Pentagon şi rândul armatei, dar a fost susţinută de conservatori, inclusiv de parlamentarii republicani.

Cele trei cazuri ale lui Clint Lorance, Mathew Golsteyn şi Edward Gallagher nu au legătură unul cu altul. Două au avut loc în Afganistan şi al treilea în Irak. Edward Gallagher a fost achitat în iulie de cea mai mare parte din acuzaţii, dar a fost condamnat pentru o infracţiune mai puţin gravă şi a fost retrogradat. Prin decizia de vineri, Trump i-a redat gradul pe care îl deţinea anterior.

Reprezentant ONU: Aceste graţieri trimit un semnal îngrijorător forţelor militare din întreaga lume

Mathew Golsteyn se afla în aşteptarea procesului său pentru crimă, în timp ce Clint Lorance execută o sentinţă de 19 ani pentru două crime. Amândoi au fost graţiaţi integral.

Înaltul Comisariat este "afectat" de graţierile acordate de preşedintele american, a spus Rupert Colville, subliniind că aceste "graţieri vin împotriva literei şi spiritului dreptului internaţional care cere ca cei responsabili să dea socoteală". "Nu cred că au existat graţieri de acest tip în SUA după războiul din Vietnam", a spus el.

Purtătorul de cuvânt şi-a exprimat îngrijorarea în special în legătură cu graţierea acordată lui Golsteyn, înainte chiar ca procedura penală să fie încheiată.

"Graţieri există în legislaţia internaţională şi ele permit reglarea unor cazuri de injustiţie, însă în cazurile prezente nu a fost invocată nicio circumstanţă ce le-ar putea motiva altfel decât prin dorinţa de a evita procesul juridic. Aceste graţieri trimit un semnal îngrijorător forţelor militare din întreaga lume", a atenţionat Colville.

Editor web: Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Reuters: Don Jr, fiul lui Donald Trump, îşi ajută tatăl să aleagă cel mai controversat cabinet din istoria timpurilor moderne

Donald Trump a anunțat ultima desemnare din guvernul său. Brooke Rollins, aleasă în postul de secretar pentru agricultură

Zelenski vrea „propuneri” de la Trump pentru încheierea războiului cu Rusia: „Avem toate şansele să reuşim anul viitor”

Adevărul despre fluorul din apă, sare și pasta de dinți: Una dintre cele mai mari realizări din domeniul sănătății sau otravă?

Partenerii noștri