Live

O femeie aflată de 10 ani în comă într-o clinică a născut. Cine este tatăl?

Data publicării:
Foto: Shutterstock

De zece ani, femeia se afla în comă, după un accident în urma căruia a fost la un pas să moară înecată. Universul ei constă într-o cameră la sanatoriul Hacienda HeathCare din Phoenix, unde primește îngrijire permanentă. Nu e de mirare că în momentul în care a intrat în travaliu, la câteva zile după Crăciun, îngrijitorii au rămas perplecși. 

„Începuse să geamă și nu știam ce e cu ea. Nimeni nu a știut că era însărcinată până când n-a născut un băiețel”, a declarat un membru al personalului la un post local de televiziune.

Una dintre infirmiere a ajutat-o să aducă pe lume copilul. În mod evident, bebelușul este rezultatul unei agresiuni sexuale asupra unei persoane aflate în vulnerabilitate. Cazul este cu atât mai revoltător cu cât s-a petrecut într-una dintre instituțiile non-profit foarte cunoscute și respectabile, care se ocupă în fiecare an de îngrijirea a 2.500 de persoane numai în Arizona. Poliţia din Phoenix, Arizona, a deschis o anchetă pentru agresiune sexuală,

Hacienda Healthcare a anunțat că face propria anchetă și își revizuiește toate procedurile și protocoalele, în condițiile în care deja sunt temeri că ar putea exista și alte cazuri de agresiuni sexuale asupra persoanelor aflate în stare vegetativă. 

Deocamdată, poliția nu a făcut nicio arestare și nu este clar nici măcar dacă a identificat vreun suspect.  Între timp, autoritățile au declanșat mai multe controale la clinică. 

Tasha Menaker, militantă care conduce o asociaţie împotriva violenţei sexuale şi domestice în Arizona, a făcut un apel la poliţie să preleveze ADN de la angajaţii clinicii pentru ca tatăl copilului să fie identificat.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Magnați imobiliari din SUA, acuzați de agresiuni sexuale și deținere de droguri. Cum acționau frații Alexander

Regizorul Nicolas Bedos, condamnat la un an de închisoare pentru agresiuni sexuale. „Nu-mi amintesc nimic, am un black-out"

Guvernul Italiei ia în calcul castrarea chimică a violatorilor. Ce țară din Europa mai aplică această măsură

Alfred Bulai, arestat preventiv 30 de zile. Decizia nu e definitivă

Partenerii noștri