Live

Video Misterul avionului care a decolat cu doi piloți și a aterizat cu unul singur

Data actualizării: Data publicării:
Avionul CASA CN-212 Aviocar este un avion de transport ușor prevăzut cu o trapă în spate. Captură video: Twitter/WRAL

Un avion CASA CN-212 Aviocar a aterizat de urgență pe iarba aeroportului internațional Raleigh-Durham. Două persoane erau la bord când avionul a decolat, însă doar unul dintre piloți se mai afla în aeronavă atunci când a aterizat, scrie CNN.

Cadavrul unui bărbat care a ieșit în timpul zborului dintr-un avion care a aterizat vineri de urgență în apropiere de Raleigh, Carolina de Nord, a fost recuperat, potrivit autorităților.

Pilotul poate fi auzit într-o înregistrare audio de 40 de minute obținută de WRAL în timp ce cere turnului de control să îl ajute să aterizeze de urgență înainte ca cel de-al doilea pilot să sară sau să cadă din avion de la 1.000 de metri altitudine.

„Urgență, am pierdut roata dreaptă”, a transmis pilotul către turnul de control, potrivit Aerotime. „Vrem să vorbim cu Raleigh și să facem o aterizare de urgență la Raleigh”.

Aterizarea de urgență a fost surprinsă pe cameră de un pilot WRAL. Filmarea arată cum avionul alunecă pe pista de aterizare și face un cerc incomplet înainte de a se opri pe iarbă.

Corpul bărbatului despre care se crede că ar fi fost copilotul avionului a fost recuperat în Fuquay-Varina cu puțin timp înainte de ora 19:00, potrivit unui purtător de cuvânt al serviciilor de urgență din Wake County.

Un localnic i-a alertat pe ofițerii care verificau zona că a auzit un sunet ciudat și puternic în curtea din spatele casei. Copilotul a fost identificat drept Charles Hew Crooks, în vârstă de 23 de ani, potrivit poliției din Fuquay-Varina.

Autoritățile trebuie să determine acum dacă Crooks a sărit sau a căzut din avion. Bărbatul nu purta parașută când corpul său a fost descoperit de polițiști.

Este posibil ca, în timpul zborului, Crooks să fi încercat să repare roata defectă de la trenul de aterizare atunci când a căzut din avion, dar autoritățile iau în considerare și varianta în care copilotul s-a aruncat din aeronavă în mod voluntar.

„Suntem o familie puternică și foarte iubitoare. Am rămas cu un gol pe care pur și simplu nu știm cum îl vom umple vreodată”, a spus Hew Crooks, tatăl victimei, care și-a amintit că fiul său i-a spus că „nu ar face schimb cu nimeni din lumea aceasta” cu doar câteva săptămâni în urmă.

Crooks a spus că fiul său era un instructor de zbor și că „își trăia visul”.

Editor : Raul Nețoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

TAROM își modifică temporar politica de bagaje. Ce echipamente sportive pot fi transportate gratuit în sezonul de iarnă

Cel mai mare mister din istoria aviației. Autoritățile din Malaezia reiau căutările zborului MH370, dispărut acum mai bine de 10 ani

SUA au expulzat 270.000 de migranţi ilegali într-un an, mai mulți decât în mandatul lui Trump

Partenerii noștri