Live

Mărturisire halucinantă. Robert F Kennedy Jr. a lăsat un pui de urs mort în Central Park din New York: „Credeam că o să fie amuzant”

Data actualizării: Data publicării:
Robert F. Kennedy Jr. este un personaj controversat inclusiv în interiorul propriei sale familii. Foto: Profimedia

Candidatul independent la președinția SUA, Robert F. Kennedy Jr., a postat un videoclip pe rețelele de socializare în care recunoaște că în urmă cu zece ani a aruncat un pui de urs mort în Central Park din New York. Mărturisirea lui pare să fi fost motivată de apariția iminentă a unui articol de presă pe această temă.

Clipul, postat duminică pe contul său de pe rețeaua X, îl arată alături de controversata comediantă americană Roseanne Barr, în timp ce descrie circumstanțele bizare care au dus la un incident care i-a mistificat pe newyorkezi în urmă cu 10 ani.

RFK Jr, cum este cunoscut nepotul fostului președinte american John F. Kennedy, asasinat în 1963, a declarat că o femeie a lovit cu mașina și a ucis ursul, în timp ce el conducea în spatele ei, pe un drum în afara orașului. Kennedy a luat ursul mort și l-a pus în duba sa, cu intenția de a-l jupui și mânca.

Potrivit BBC, se pare că nepotul fostului președinte american a împărtășit această întâmplare pentru a anticipa un articol care urma să apară în revista The New Yorker.

Echipa de campanie a lui Kennedy și revista New Yorker nu au răspuns la solicitările de comentarii, mai precizează BBC.

„Aveam de gând să pun carnea în frigider”

Așezat la o masă plină de mâncare, cu mânecile suflecate, Kennedy spune în înregistrarea video că, în urmă cu 10 ani, când a fost ucis ursul, se ducea cu mașina să se întâlnească cu un grup de cunoscuți pentru a merge la vânătoare de șoimi lângă Goshen, New York. El spune că a tras pe dreapta pentru a pune ursul în vehiculul său.

„Aveam de gând să jupoi ursul - era în stare foarte bună - și aveam de gând să pun carnea în frigiderul meu”, spune el. „Puteți face asta în statul New York: Obțineți o etichetă de urs pentru un urs omorât pe șosea.”

Statul New York permite oamenilor să ia urși uciși pe drumuri, dar legea stipulează că o persoană trebuie să informeze forțele de ordine sau Departamentul de Conservare a Mediului din stat pentru a obține o astfel de etichetă.

Robert Kennedy Jr. nu pare să fi făcut acest lucru.

În schimb, el spune că și-a continuat aventura cu vânătoare de șoimi, care s-a prelungit până târziu în noapte. El spune că a mers apoi la o cină pe care o avea rezervată la Peter Luger Steakhouse din New York, la aproximativ 12o km sud de Goshen.

„La sfârșitul cinei, era târziu și mi-am dat seama că nu pot merge acasă”, spune dl Kennedy. „Trebuia să merg la aeroport, iar ursul era în mașina mea și nu am vrut să îl las în mașină pentru că ar fi fost rău.”

Atunci, spune el, i-a trecut prin cap că în New York au avut loc o serie de accidente cu biciclete și că avea o bicicletă veche în mașină.

„Credeam că va fi amuzant”

Așa i-a venit ideea de a înscena un accident de bicicletă cu carcasa ursului în Central Park, pe care mai mulți oameni beți care se aflau cu el au aprobat-o din toată inima. El subliniază că nu băuse, potrivit înregistrării.

„Așa că am făcut asta, credeam că va fi amuzant pentru oricine l-ar găsi sau ceva de genul ăsta”, spune el.

„A doua zi... era pe toate posturile de televiziune. Era pe prima pagină a fiecărui ziar și am deschis televizorul și era cam un kilometru de bandă galbenă și 20 de mașini de poliție, erau elicoptere care zburau, și am zis «Oh, Doamne, ce am făcut?»”.

El spune apoi că l-a sunat un reporter de la The New Yorker și l-a întrebat dacă a fost implicat în aruncarea cadavrului ursului, ceea ce pare să-l fi determinat să publice această mărturie video.

Cadavrul ursului a fost descoperit de o femeie care își plimba câinele în celebrul Central Park din New York, potrivit unui articol din 2014 scris de New York Times.

Ursul fusese așezat sub niște tufișuri, alături de o bicicletă abandonată, se arată în reltare.

Ziarul a precizat, la momentul respectiv, că Brigada de Investigare a Cruzimii față de Animale a Departamentului de Poliție din New York cerceta moartea ursului, iar Departamentul de Conservare a Mediului din New York ajunsese la concluzia că animalul fusese ucis într-o „coliziune cu un autovehicul” - nu într-un accident de bicicletă.

Departamentul de Poliție din New York și Departamentul de Conservare a Mediului nu au răspuns la solicitările de comentarii.

„Cum a ajuns ursul în Central Park?”

Articolul din New York Times notează cât de derutant a fost incidentul din 2014 pentru cei care au urmărit cazul.

„Atât de multe întrebări rămân fără răspuns: Cum a ajuns ursul în Central Park? A fost vorba de o crimă? A murit în parc sau a fost aruncată acolo?”

Întâmplător, acel articol de ziar vechi de zece ani a fost scris, din întâmplare, de un alt membru al celebrei familii Kennedy - Tatiana Schlossberg, o fostă jurnalistă de la New York Times, care este nepoata președintelui american John F. Kennedy.

Tatiana Schlossberg nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii cu privire la ruda sa, deși mulți membri ai familiei Kennedy dezaprobă acțiunile lui Kennedy și campania sa pentru președinție.

Confesiunea bizară a lui Kennedy vine în contextul în care campania sa prezidențială din 2024 pare să aibă probleme.

Vicepreședintele Kamala Harris a intrat în cursă după ce președintele Joe Biden și-a anunțat decizia de a se retrage, iar sondajele indică faptul că sprijinul lui Kennedy a scăzut la o singură cifră.

Urmaș al celei mai faimoase familii politice din America, Kennedy s-a chinuit să strângă bani și și-a încetinit campania în ultimele săptămâni.

Aceste probleme au coincis cu o serie de gafe care au alimentat speculațiile că politicianul american s-ar putea retrage, deși a insistat că nu va ieși din cursă.

Editor : Bogdan Păcurar

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un urs împușcat într-un copac a omorât un vânător, după ce a căzut peste el

Trump va discuta despre încetarea programelor de vaccinare a copiilor cu Robert F. Kennedy Jr., desemnat la Departamentul Sănătății

Donald Trump susține teoriile conspirației despre vaccinuri răspândite de Robert F. Kennedy Jr. Ce spune despre autism

Robert F. Kennedy Jr. nu îl susține pe Călin Georgescu în scrutinul prezidențial. „Nu s-a pus niciodată problema să vină în România”

Partenerii noștri