Live

„Mai mulţi trăgători au deschis focul asupra mulţimii”. Împușcături pe o stradă aglomerată în Philadelphia: 3 morți și 11 răniți

Data publicării:
Foto: Profimedia

Trei persoane au fost ucise şi 11 rănite sâmbătă seară, într-un incident armat în care mai mulţi trăgători „au deschis focul asupra mulţimii” pe o stradă aglomerată din Philadelphia, Statele Unite, a anunţat poliţia locală.

„14 persoane, din câte ştim noi, au fost lovite de gloanţe şi spitalizate. Trei dintre aceste persoane, doi bărbaţi şi o femeie, au fost declarate decedate după ce au ajuns la spitale cu multiple plăgi prin împuşcare”, a declarat inspectorul D.F. Pace, de la poliţia din Philadelphia, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Inspectorul Pace a transmis presei locale că agenţii care au intervenit la faţa locului „au observat mai mulţi trăgători activi care au deschis focul asupra mulţimii” în zona South Street, o arteră foarte circulată din Philadelphia.

„Vă puteţi imagina că erau sute de oameni care se aflau pe South Street, ca în fiecare sfârşit de săptămână, când a avut loc acest incident armat”, a mai spus inspectorul

El a mai adăugat că polițiștii au deschis focul asupra unuia dintre atacatori, dar nu se ştie dacă l-au nimerit sau nu.

Presa locală a relatat că nu s-au făcut arestări.

Potrivit inspectorului Pace, de la faţa locului au fost recuperate două pistoale, iar poliţia aşteaptă să primească înregistrările camerelor de supraveghere ale magazinelor din zonă.

Ancheta se desfăşoară într-o manieră „fluidă”, sunt „multe întrebări fără răspuns”, a adăugat el.

După atacul armat din 24 mai dintr-o şcoală din Uvalde, statul Texas, soldat cu 21 de morţi, peste 20 de incidente armate cu mai multe victime au mai avut loc în SUA, potrivit asociaţiei Gun Violence Archive.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Atac armat la o școală din Croația. O fetiță de 7 ani a fost ucisă, alte șase persoane au fost rănite

Atac armat în Parlamentul regiunii separatiste proruse Abhazia. Un deputat a fost ucis

Cine este autoarea atacului armat la o școală din SUA. „Samantha” avea 15 ani și se numără printre victime

Atacul armat din Franța: suspectul care s-a predat nu era cunoscut de poliție, iar motivele sale pentru cele cinci crime rămân neclare

Partenerii noștri