Live

Joe Biden va avea marți un discurs important despre varianta Omicron

Data publicării:
Președintele SUA, Joe Biden. Foto: Profimedia Images

Administraţia Biden nu are de gând „să izoleze” Statele Unite în faţa unui potenţial nou val de iarnă de COVID, a declarat luni purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, în ajunul unui discurs foarte important al preşedintelui Joe Biden.

Preşedintele SUA, care urmează să se adreseze americanilor marţi cu privire la varianta Omicron, nu va anunţa „izolarea ţării”, a spus Jen Psaki în cursul briefingului zilnic de presă, ci va sublinia în schimb beneficiile vaccinării.

De asemenea, liderul de la Casa Albă va anunța noi „măsuri” vizând „creşterea accesului la depistarea” COVID-19 şi va insista asupra „riscurilor cu care se confruntă persoanele nevaccinate”.

Varianta Omicron, care ar trebui să depăşească rapid Delta în Statele Unite conform autorităţilor sanitare, riscă să scufunde ţara într-un nou val amplificat de sărbătorile de sfârşit de an şi de condiţiile meteo propice adunărilor în interior.

Consilierul Casei Albe pentru criza sanitară, Anthony Fauci, a anunţat duminică „săptămâni sau luni dificile pe măsură ce ne apropiem de iarnă”.

Statele Unite sunt cea mai îndoliată ţară din lume în termeni absoluţi, cu peste 807.000 de decese din cauza COVID.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Administrația Biden pregătește ultimul pachet de ajutor militar dedicat Ucrainei. Ce include acesta

Cum au încercat consilierii lui Joe Biden să ascundă declinul mintal al președintelui SUA

Rusia anunță că Ucraina a lansat zece rachete occidentale asupra sa. Care a fost ținta atacului

Casa Albă spune că Trump trebuie să mențină progresele făcute de Biden cu China în reducerea deceselor din cauza fentanilului în SUA

Partenerii noștri