Live

Joe Biden, test COVID negativ, după ce purtătoarea sa de cuvânt s-a îmbolnăvit

Data actualizării: Data publicării:
Președintele SUA, Joe Biden. Foto: Profimedia Images

Preşedintele american Joe Biden a fost testat negativ la coronavirus duminică, a declarat luni o purtătoare de cuvânt a Casei Albe. Anunțul vine după ce Jen Psaki, purtătoarea de cuvânt a președintelui american, a fost confirmată pozitiv cu coronavirus.

Testul RT-PCR a fost efectuat în cadrul procedurilor de participare la summitul conferinţei ONU privind schimbările climatice, COP26, de la Glasgow, le-a indicat purtătoarea de cuvânt reporterilor aflaţi la bordul avionului Air Force One, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Secretara de presă a Casei Albe, Jen Psaki, a fost testată pozitiv la COVID-19 duminică. Ea a precizat, într-un comunicat, că ultima dată s-a întâlnit cu preşedintele Biden marţi.

Jen Psaki a mai afirmat că, datorită vaccinului, are doar simptome uşoare şi lucrează de acasă, urmând să rămână în izolare timp de zece zile după care va face un alt test înainte de a reveni la Casa Albă.

Preşedintele Joe Biden, în vârstă de 78 de ani, prezent duminică la Roma pentru summitul G20 şi luni la Glasgow pentru summitul COP26 privind schimbările climatice, a primit doza de supra-rapel de vaccin anti-COVID-19 în luna septembrie.

Purtătoarea de cuvânt i-a urat lui Jen Psaki însănătoşire grabnică.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Administrația Biden pregătește ultimul pachet de ajutor militar dedicat Ucrainei. Ce include acesta

Cum au încercat consilierii lui Joe Biden să ascundă declinul mintal al președintelui SUA

Rusia anunță că Ucraina a lansat zece rachete occidentale asupra sa. Care a fost ținta atacului

Casa Albă spune că Trump trebuie să mențină progresele făcute de Biden cu China în reducerea deceselor din cauza fentanilului în SUA

Partenerii noștri