Live

Video&Foto Joe Biden, în vizită la o uzină de armament care fabrică rachete pentru Ucraina: „Dacă nu te opui dictatorilor, ei continuă să apară”

Data actualizării: Data publicării:
Joe Biden a vizitat o uzină Lockheed Martin din Alabama unde se fabrica rachete antitanc Javelin destinate Ucrainei Foto: Profimedia Images

Dictatorii trebuie înfruntați, altfel vor continua să tot apară. Este mesajul transmis de președintele Joe Biden, aflat, marți, în vizită la o fabrică ce produce arme folosite inclusiv în războiul din Ucraina. Ținta discursului său a fost Vladimir Putin, pe care Biden l-a acuzat din nou de crime de război.

Președintele american Joe Biden a vizitat marți o fabrică din Troy, statul Alabama, unde producătorul de armament Lockheed Martin produce rachete antitanc Javelin, care se numără printre armele pe care America le furnizează Ucrainei pentru a ține piept rușilor. 

„Vedem la știri în fiecare zi atrocitățile și crimele de război comise în Ucraina de soldații ruși sub comanda lui Vladimir Putin. Voi (angajații Lockheed Martin, n.red.) îi ajutați pe ucraineni să se apere și, sincer să fiu, ei fac de râs armata rusă. Această luptă nu va fi ieftină, dar ar fi mai scump să cedăm în fața agresiunii. Istoria ne-a demonstrat că dacă nu-i înfrunți pe dictatori, ei vor continua să apară. Apetitul lor pentru putere continuă să crească. Există o luptă continuă între autocrație și democrație. Xi Jinping (președintele Chinei - n.r.) spune că democrațiile nu pot fi un sistem durabil în secolul 21. Dar nu este așa, pentru că altfel s-ar schimba întreaga lume”, a declarat Joe Biden.

Liderul Casei Albe a lăudat „ritmul rapid” în care a fost furnizat ajutorul SUA către Ucraina, în cele două luni de război, inclusiv echipamentul militar. „Ne-am asigurat că nu există întreruperi în fluxul de echipamente către Ucraina”, a spus Biden.

De la începutul invaziei, Statele Unite au trimis în Ucraina arme și armament de peste trei miliarde de dolari.

„Acești bani reprezintă o investiție directă în apărarea libertății și a democrației în sine”, a comentat președintele american. El i-a lăudat pe muncitorii de la fabrica Lockheed Martin și le-a spus că trebuie să fie mândri, pentru că mâinile lor au atins literalmente fiecare rachetă folosită de Ucraina pentru a respinge invazia rusă, relatează The Guardian.

„Am vrut să vin în Alabama pentru a mă asigura că poporul american știe despre eforturile pe care această uzină le face în sprijinul luptei pentru libertate a Ucrainei. Am venit să vă mulțumesc, vă mulțumesc, vă mulțumesc”, a insistat președintele american.

El a evocat deplasări pe care le-a făcut în Irak și Afganistan în calitate de senator și vicepreședinte și le-a spus muncitorilor a spus că a văzut câmpurile de luptă unde se trag aceste rachete, spunându-le angajaților americani că ei fac o „diferență uriașă” și „schimbă viețile oamenilor” prin munca lor de asamblare a acestor armamente.

Joe Biden a cerut zilele trecute Congresului să adopte „rapid” un nou pachet de ajutor militar, economic și umanitar în valoare de 33 de miliarde de dolari destinat Ucrainei.

Citiți și: Stocurile de rachete ale SUA se epuizează. Vor putea americanii să aprovizioneze în continuare Ucraina cu armele de care are nevoie?

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mișcări de trupe în regiunea Kursk. O parte dintre militarii nord-coreeni au fost transferați spre Belgorod

Preşedinta Parlamentului European susţine că Germania ar trebui să trimită rachete Taurus în Ucraina

Joe Biden consideră că sunt „scandaloase” mandatele de arestare emise de CPI pe numele lui Netanyahu și Gallant

„Amenințarea unui conflict global este reală”, avertizează premierul polonez, după atacul Rusiei din Ucraina, cu racheta Oreșnik

Partenerii noștri