Live

Video Imagini noi de la tentativa de asasinat asupra lui Trump. Un polițist l-a văzut pe atacator cu 40 de secunde înainte să deschidă focul

Data actualizării: Data publicării:
Donald Trump a fost rănit la un miting electoral. Foto: Profimedia Images

O nouă înregistrare video difuzată de poliția din orașul Butler, Pennsylvania, dezvăluie o imagine mai clară a tentativei de asasinare a lui Donald Trump în urmă cu aproape o lună. Atacatorul a fost văzut pe acoperiș de un polițist cu doar câteva secunde înainte să tragă asupra fostului președinte.

Într-o înregistrare video făcută cu camera atașată de uniformă, se vede un un polițist care este ajutat de un altul să urce pe acoperișul unei clădiri și îl vede pe atacator, cu doar câteva secunde înainte ca acesta să deschidă focul asupra lui Trump. Secvența de la începutul înregistrării nu are sunet, polițistul deschizând microfonul camerei ulterior.

Polițistul care a înregistrat fuge apoi la mașină să își ia arma și urmează momente de agitație și confuzie după ce atacatorul a tras asupra fostului președinte, potrivit BBC.

La aproximativ 40 de secunde după ce ofițerul l-a văzut pentru prima dată pe atacator, Matthew Crooks trage asupra lui Trump.

Donald Trump a fost atins de un glonț în timpul schimbului de focuri, o persoană a fost ucisă și alte două grav rănite.

În înregistrare se aude cum un polițist a declarat că a cerut Serviciului Secret să supravegheze clădirea din care atacatorul a tras, cu câteva zile înainte de miting.

„Le-am spus că trebuie să posteze oameni acolo”, a spus el, potrivit înregistrării video. „Le-am spus asta [marți]”.

Mitingul electoral al lui Donald Trump a avut loc sâmbătă, 13 iulie.

Ofițerul pare furios în timp ce le spune colegilor săi că le-a cerut celor de la Secret Service să securizeze clădirea.

„Am vorbit cu cei de la Secret Service, iar ei mi-au spus: «Da, nicio problemă, vom trimite oameni aici»”, spune ofițerul.

Polițistul a făcut chiar și o descriere a suspectului pe care l-a văzut pe acoperiș.

„Are ochelari, păr lung”, le spune ofițerul care l-a văzut pe Crooks colegilor, adăugând că are o geantă și o pușcă de tip AR.

După ce au urcat pe acoperiș, polițiștii văd cadavrul lui Crooks, care fusese eliminat de lunetiștii Secret Service.

Într-o declarație de joi, purtătorul de cuvânt al Secret Service, Anthony Guglielmi, a declarat că agenția analizează imaginile.

„US Secret Service apreciază partenerii noștri locali de aplicare a legii, care au acționat cu curaj în timp ce au lucrat pentru a localiza trăgătorul în acea zi”, a spus el.

„Tentativa de asasinare a fostului președinte Donald Trump a fost un eșec al US Secret Service și ne revizuim și ne actualizăm politicile și procedurile de protecție pentru a ne asigura că o astfel de tragedie nu se va mai repeta”.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Donald Trump amenință că va cere restituirea Canalului Panama. „Această escrocherie se va opri imediat”

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Administrația Biden pregătește ultimul pachet de ajutor militar dedicat Ucrainei. Ce include acesta

Partenerii noștri