Live

George Soros i-a predat controlul imperiului său de 25 de miliarde de dolari unuia dintre fiii lui. „O merită”

Data actualizării: Data publicării:
Alexander a spus că este „mai politic” decât tatăl său şi că îl îngrijorează ideea că fostul preşedinte republican Donald Trump ar putea fi reales la Casa Albă în 2024. Captură foto: Twitter

Miliardarul şi filantropul american George Soros, în vârstă de 92 de ani, îi cedează controlul asupra imperiului său financiar și caritabil fiului său Alexander Soros, care are 37 de ani şi vrea în special să lupte pentru a preveni revenirea lui Donald Trump la putere, informează Wall Street Journal.

Urât de ultraconservatori și o ţintă obişnuită a atacurilor cu tentă antisemită, George Soros a început să creeze în anii 1980 o reţea de fundaţii („Open society foundations” sau OSF) care investeşte în lumea întreagă în diverse cauze, reforme economice şi judiciare, în drepturile minorităţilor şi ale refugiaţilor, dar şi în libertatea de exprimare, scrie News.ro.

La 92 de ani, şi-a propus să-i predea controlul organizaţiei sale fiului său în vârstă de 37 de ani. În afară de Alexander, Soros mai are alți patru copii.

Inițial, Soros spusese că nu vrea ca rețeaua OSF să fie preluată de unul dintre copiii lui, potrivit Reuters, dar acum miliardarul și-a motivat decizia menționând că Alexander „o merită”.

Într-un interviu cu WSJ publicat duminică, Alexander explică faptul că este „mai politic” decât tatăl său şi că îl îngrijorează ideea că fostul preşedinte republican Donald Trump ar putea fi reales la Casa Albă în 2024. „Mi-ar plăcea să văd că banii nu joacă un rol atât de important în politică, dar atâta timp cât cealaltă parte o va face, va trebui să continuăm să o facem şi noi”, a spus el.

Sub conducerea sa, OSF ar trebui să continue pe aceeaşi cale: sprijin pentru democraţii, pentru personalităţile politice americane de stânga, dar şi să se implice în alte cauze, precum dreptul la avort sau egalitatea de gen.

Alexander Soros a fost ales preşedinte al consiliului de administraţie al fundaţiilor în decembrie şi acum conduce activităţile politice în cadrul „super-PAC”, structură care plăteşte fonduri pentru campaniile candidaţilor politici.

Potrivit Forbes, averea lui George Soros este estimată la 6,7 miliarde de dolari, în timp ce rețeaua de fundații pe care Alexander urmează să o conducă deține fonduri în valoare totală de 25 de miliarde de dolari.

Citește și: Soros crede că „imperiul rus” se va destrăma dacă Putin pierde în Ucraina. Ce spune miliardarul despre o posibilă revoluție în China

Editor : Raul Nețoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

SUA au expulzat 270.000 de migranţi ilegali într-un an, mai mulți decât în mandatul lui Trump

Pakistanul devine „o amenințare emergentă pentru SUA”. Care este motivul

Antony Blinken: Ucraina trebuie să decidă între „continuarea luptei și negocieri pentru o încetare a focului”

Partenerii noștri