Live

FBI investighează afacerile fiicei lui Donald Trump, Ivanka

Data publicării:
Foto: Guliver/GettyImages

FBI investighează una dintre afacerile internaţionale în care este implicată Ivanka Trump, conform informaţiilor CNN, care citează două surse.

Oficialii FBI cercetează negocierile şi finanţarea privind Trump International Hotel şi Trump Tower din Vancouver, conform unui oficial american şi unui fost oficial. Investigaţia vine într-un moment delicat pentru Ivanka, exact când este pe punctul de a obţine o acreditare de securitate completă în contextul rolului ei de consilier al lui Donald Trump.

Cercetarea contractelor străine şi a afacerilor internaţionale este ceva standard pentru procedura de verificare a antecedentelor, dar complexitatea afacerilor Organizaţiei Trump ar putea fi problematică.

Conform unui oficial american, FBI a investigat atât afacerile în care este implicată Ivanka Trump, dar şi pe cele ale lui Jared Kushner pentru a stabili dacă cei doi sunt vulnerabili în faţa presiunilor unor agenţi străini, printre care şi China.

Complexul din Vancouver s-a deschis în februarie 2017, imediat după ce Trump a devenit preşedinte.

Organizaţia Trump nu este proprietarul clădirii dar colectează taxe pentru licenţă şi marketing de la dezvoltator, Joo Kim Tiah. Un membru al uneia dintre cele mai bogate familii din Malaezia, Tiah conduce complexul Holborn Group al familiei în Canada. Conform declaraţiei de avere a lui Trump din iunie 2017, Organizaţia Trump a făcut un profit de cinci milioane de dolari din drepturi de autor datorită complexului.

Proiectul în valoare de 360 de milioane de dolari, care are 147 de garsoniere şi 217 apartamente rezidenţiale, a devenit rapid un magnet pentru cumpărătorii străini.

Nu este clar motivul pentru care FBI investighează această afacere, însă este posibil să aibă legătură cu momentul în care s-a concretizat, fiind una dintre puţinele afaceri ale lui Trump deschise după ce a devenit preşedinte. De asemenea, veniturile de la oameni de afaceri străini, cum ar fi dezvoltatorul sau cumpărătorii apartamentelor, ar putea fi de interes.

„CNN greşeşte atunci când spune că ar exista vreun obstacol, îngrijorare sau problemă în legătură cu aplicaţia de acreditare de securitate pe care a depus-o Ivanka Trump”, a spus Peter Mirijanian, purtătorul de cuvânt al consiliului etic condus de Ivanka Trump. „Nimic din politicile Casei Albei nu a schimbat abilitatea pe care o are Ivanka Trump de a face acelaşi timp de muncă pe care l-a făcut de când s-a alăturat administraţiei”, a adăugat el.

Alan Garten, vicepreşedinte şi ofiţerul pentru probleme legale al Organizaţiei Trump a declarat: „Rolul companiei este doar să licenţieze propriul brand şi să gestioneze activităţile hotelului. Astfel, compania nu a fost implicată în finanţarea proiectului sau în vânzarea apartamentelor”.

Sursa: News.ro

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Donald Trump amenință că va cere restituirea Canalului Panama. „Această escrocherie se va opri imediat”

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Administrația Biden pregătește ultimul pachet de ajutor militar dedicat Ucrainei. Ce include acesta

Partenerii noștri