Live

FBI: „Așa ceva am mai văzut doar în filme”. O groapă în asfalt ascundea un tunel secret spre o bancă

Data publicării:

O gaură în asfalt descoperită în Florida s-a dovedit a fi un tunel secret care ducea spre banca Chase, a anunțat FBI, citat de CNN.

Angajații de la drumurile publice au răspuns unei sesizări legate de apariția unei gropi, lângă banca Chase din Florida. Când au ajuns acolo, oamenii au descoperit cu stupoare că gaura din asfalt era, de fapt, un tunel lung de 45 de metri, în interiorul căruia se afla un generator mic de curent electric și un cablu.

„Groapa are un diametru de 60, poate 90 de centimentri. Este foarte îngustă, claustrofobică”, a declarat Michael D. Leverock, agent special al FBI.

Tunelul a fost descoperit undeva în partea de sud a băncii, lângă o zonă împădurită, lângă care se află un complex comercial. Tunelul nu ajungea până la bancă, a mai precizat FBI, însă descoperirea este anchetată drept o tentativă de jaf a instituției financiare. Până acum, nu a fost arestat niciun suspect.

„Tunelul se îndreaptă spre bancomate. Nu cred că există un alt motiv pentru care săpau acest tunel”, a mai adăugat agentul federal.

„Așa ceva am mai văzut doar în filme. Tunelul este atât de mic și de îngust încât este unic. Dacă te apuci să faci asta, înseamnă că nu suferi deloc de claustrofobie și nu ai o problemă cu spațiile atât de înguste”, spune Leverock.

Autoritățile cred că tunelul a fost săpat de mai multe persoane, cu ajutorul unui târnăcop, iar molozul a fost apoi cărat cu ajutorul unui mic vagon pe roți descoperit în apropiere. Polițiștii au mai găsit și o pereche de ghete mudare, o scară din sfoară și un scaun din lemn.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cum a numit-o Jasmine Paolini pe Jaqueline Cristian, după meciul dramatic de la Indian Wells. Mesaj și pentru români

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

FBI a arestat un militar american acuzat că a vândut informaţii clasificate Chinei. Detalii despre sistemele Himars au ajuns la Beijing

Ryan Wedding, pe lista celor mai căutați zece fugari. FBI oferă 10 milioane de dolari pentru informații care duc la capturarea sa

Elev român din București, anchetat de FBI pentru terorism. A fost cerută extrădarea în SUA

FBI acuză Coreea de Nord de un furt record de Ethereum, a doua cea mai scumpă criptomonedă din lume

Partenerii noștri