Donald Trump, vizat de o nouă tentativă de omor. Președintelui american i-a fost trimis un pachet care conţinea o otravă mortală
Preşedintele american Donald Trump a fost vizat de o tentativă de omor, după ce un pachet care conţinea o otravă mortală i-a fost trimis prin poştă.
Un pachet care conţinea ricină, o otravă foarte periculoasă, a fost trimis la Casa Albă, dar a fost interceptat de forţele de ordine la începutul acestei săptămâni, relatează Mediafax citând CNN.
FBI şi Serviciul Secret investighează incidentul şi au două teste pe substanţa din pachet, confirmând că acesta conţinea ricină.
Pachetele şi corespondenţa pentru Casa Albă sunt verificate într-o unitate din afara sediului.
Nu este prima dată când Trump este ţinta unui atac cu ricină. Scrisori care conţin ingrediente de ricină au mai fost trimise preşedintelui şi unor şefi ai Pentagonului în 2018.
Acele scrisori au fost, de asemenea, interceptate şi un bărbat din Utah, William Clyde Allen III, a fost acuzat că le-a trimis.
Actriţa Shannon Guess Richardson a fost condamnată în 2014 pentru că a trimis scrisori care conţin ricină preşedintelui Barack Obama şi primarului din New York, Michael Bloomberg.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News