Donald Trump l-a decorat pe Conan, „câinele incredibil” care a participat la raidul asupra lui al-Bagdadi
Donald Trump l-a prezentat luni la Casa Albă pe câinele armatei SUA care a participat la raidul ce a condus la moartea liderului grupării Statul Islamic (SI), Abu Bakr al-Bagdadi. „Uitaţi-l pe Conan, probabil cel mai celebru câine din lume”, a spus președintele american.
„Conan a făcut o muncă fantastică”, a subliniat preşedintele SUA în prezenţa soţiei sale Melania şi a vicepreşedintelui Mike Pence.
„Acest câine este incredibil, atât de strălucitor, atât de inteligent”, a adăugat el, precizând că celebrul ciobănesc belgian malinois „a primit o medalie şi o placă”.
„Conan este o câine rezistent”, a mai spus Trump, potrivit Agerpres, subliniind că animalul a fost rănit în timpul raidului asupra unei zone controlate de rebeli în nordul Siriei, în apropiere de graniţa cu Turcia.
„Conan a fost grav rănit. Dar s-a recuperat foarte repede şi de atunci a participat în raiduri foarte importante”, a declarat el.
După anunţul, la 27 octombrie, privind moartea celui mai căutat jihadist din lume, Donald Trump a lăudat munca acestui câine „magnific”.
Animalul l-a urmărit pe şeful grupării Statul Islamic în tunelul unde acesta s-a aruncat în aer în Siria.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News