Live

Donald Trump îşi exprimă solidaritatea cu Franţa şi condamnă „atacurile teroriste”

Data actualizării: Data publicării:
Foto: GettyImages

Preşedintele american Donald Trump şi-a exprimat joi solidaritatea cu Franţa, după atacul sângeros cu cuţitul într-o biserică din Nisa, denunţând „atacurile teroriste” inacceptabile.

„Inimile noastre sunt alături de francezi. America este alături de cel mai vechi aliat al nostru în această luptă”, a scris Trump, pe Twitter.

„Aceste atacuri ale teroriştilor islamişti trebuie să înceteze imediat. Nicio ţară, indiferent dacă e Franţa sau alta, nu mai poate să le tolereze”, a adăugat preşedintele american.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a condamnat la rândul său „cu fermitate atacul odios”, potrivit purtătorului său de cuvânt, Stéphane Dujarric.

„El reafirmă solidaritatea Naţiunilor Unite cu populaţia şi guvernul Franţei” în această provocare, a adăugat el în conferinţa sa de presă zilnică.

La două săptămâni după decapitarea unui profesor în regiunea pariziană de un islamist rus cecen, trei persoane au fost înjunghiate mortal joi într-o biserică din Nisa de un migrant tunisian în vârstă de 21 de ani. El a ajuns în Europa pe insula Lampedusa la sfârşitul lunii septembrie, iar în Franţa la începutul lui octombrie, potrivit unor surse apropiate de acest dosar.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Donald Trump amenință că va cere restituirea Canalului Panama. „Această escrocherie se va opri imediat”

Opt condamnări în Franţa legate de uciderea unui profesor care a arătat în clasă o caricatură a Profetului Mohamed

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Partenerii noștri