Live

Donald Trump explică de ce a folosit expresia "Misiune îndeplinită"

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Gulliver/Getty Images

Preşedintele american Donald Trump şi-a justificat duminică utilizarea expresiei "Misiune îndeplinită", în condițiile în care formula fusese deja compromisă după ce George W.Bush a folosit-o prematur pentru a anunța încheierea războiului în Irak, relatează AFP, citat de Agerpres.


Sâmbătă, la câteva ore după ce lansase raiduri ţintite, împreună cu Franţa şi Marea Britanie, împotriva unor instalaţii ale puterii de la Damasc, ca ripostă la un presupus atac chimic, preşedintele SUA a postat aceste cuvinte pe Twitter, adăugând că "rezultatul" operaţiunii - "perfect executată" - "nu ar fi putut fi mai bun".

Imediat, în media americane şi reţelele de socializare, a fost făcută o paralelă cu anul 2003, când preşedintele american de atunci anunţase sfârşitul principalelor operaţiuni de luptă în Irak pe puntea portavionului Abraham Lincoln. În spatele lui George W. Bush, o mare pancartă proclama, pe fondul drapelului american, "Misiune îndeplinită".

Anunţul s-a dovedit rapid a fi prematur şi de atunci responsabilii politici americani evită cu grijă orice recurgere la această formulă.

"Raidul sirian atât de perfect executat, cu o asemenea precizie, încât singura modalitate găsită de 'Media false' pentru a-l critica este utilizarea de către mine a expresiei 'Misiune îndeplinită'", a răspuns duminică Donald Trump, tot pe Twitter, criticând o dată în plus "Fake News Media", una dintre ţintele sale preferate.

"Ştiam că vor
profita de ocazie, dar cred că este o atât de frumoasă formulă militară, încât trebuie reabilitată. Să o utilizăm mai des!", a afirmat el.

În emisiunea Fox News Sunday, ambasadoarea SUA la Naţiunile Unite, Nikki Haley a apărat de asemenea formula prezidenţială. "În calitate de soţie a unui militar, ştiu că aceasta înseamnă că atunci când duci la capăt o sarcină de serviciu, este o misiune îndeplinită", a spus ea.

Pentagonul a afirmat sâmbătă că toate ţintele - legate, potrivit Washingtonului, de programul de arme chimice al lui Bashar al-Assad - au fost "lovite cu succes".

"Din punct de vedere politic, 'misiune îndeplinită' are o semnificaţie mai largă, dar cred că preşedintele a utilizat-o în termeni militari. Ştim, bineînţeles, că munca noastră în Siria nu s-a terminat", a relativizat Nikki Haley, în timp ce loviturile occidentale nu ar trebui să schimbe echilibrele pe teren asupra conflictului în Siria şi nici să deblocheze un proces de pace aflat în impas. 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Donald Trump amenință că va cere restituirea Canalului Panama. „Această escrocherie se va opri imediat”

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Administrația Biden pregătește ultimul pachet de ajutor militar dedicat Ucrainei. Ce include acesta

Partenerii noștri