Live

Donald Trump, eșec răsunător în justiție. Curtea Supremă a SUA, unde avea majoritate, i-a refuzat contestarea votului în Pennsylvania

Data publicării:
Donald Trump pierde încă un demers în încercarea de a anula victoria lui Joe Biden Foto: Guliver/GettyImages

Curtea Supremă a Statelor Unite a respins, marți, o încercare de ultim moment a aliaților președintelui Donald Trump de a bloca certificarea rezultatului alegerilor din statul Pennsylvania, în speranța că vor reuși să răstoarne votul din 3 noiembrie 2020 câștigat de Joe Biden. Este o adevărată lovitură pentru actualul președinte, în condițiile în care șase dintre cei nouă judecători de la Curtea Supremă sunt considerați conservatori, iar pe trei dintre ei i-a numit chiar Donald Trump.

A fost însă primul demers legat de o amânare sau de o contestare a rezultatelor alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie care a ajuns pe masa celor nouă judecători.

Curtea Supremă nu și-a motivat decizia de respingere și nici nu a anunțat dacă a fost o decizie unamimă a judecătorilor sau au fost și voturi împotrivă.  În orice caz, scrie The Washington Post, se pare că Amy Coney Barrett, ultima judecătoare numită de Trump cu mai puțin de o lună înainte de alegeri, considerată cu vederi conservatoare și apropiată de președinte, a luat parte la judecarea acestui dosar.

Marți după-amiază, chiar înainte de a fi anunțată decizia Curții Supreme, Donald Trump a susținut din nou că l-a învins pe Joe Biden și a cerut sprijin. 

Preşedintele republican refuză în continuare, la peste o lună după alegeri, să-şi recunoască înfrângerea în faţa democratului Joe Biden, prezentându-se ca o victimă a „fraudelor uriaşe”, dar fără să prezinte dovezi convingătoare. Cu ajutorul echipei sale de susținători și avocați, el a depus contestații în mai multe state-cheie, dar aproape toate au fost deja respinse de tribunale.

Una dintre ele, formulată de alesul republican Mike Kelly, a contestat legalitatea votului prin corespondenţă în Pennsylvania. După ce Curtea Supremă din acest stat-cheie a respins plângerea, reclamanţii s-au îndreptat rapid spre Curtea Supremă a Statelor Unite pentru a-i solicita să blocheze toate operaţiunile electorale până îşi prezintă argumentele.

Respingând apelul lor, cei nouă judecători ai Curţii pun capăt acestei proceduri şi semnalează că nu intenţionează să se amestece în litigii post-electorale, scrie Agerpres. Donald Trump spera însă că instanța supremă va interveni în favoarea sa. Chiar a doua zi după scrutin, el semnala că se va adresa celor nouă judecători.

În alegerile prezidențiale din 2000, Curtea Supremă a decis încetarea numărării voturilor în Florida, unde George W. Bush dispunea de numai 537 de voturi în faţa democratului Al Gore, ceea ce i-a permis republicanului să câştige alegerile.

Statul Texas, condus de republicani, a introdus marţi un alt recurs la Curtea Supremă a SUA pentru a cere invalidarea rezultatelor în patru state-cheie, dar, potrivit experţilor, şi acest demers ar fi sortit eşecului.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Donald Trump amenință că va cere restituirea Canalului Panama. „Această escrocherie se va opri imediat”

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Administrația Biden pregătește ultimul pachet de ajutor militar dedicat Ucrainei. Ce include acesta

Trump va cere statelor NATO să crească bugetele Apărării la 5%

Partenerii noștri