Galerie Foto Dixie Fire devine al doilea cel mai mare incendiu din istoria Californiei. Imaginile disperării
Uriașul incendiu de vegetație din California, format din sute de focare, s-a extins și a devenit al doilea cel mai mare din istoria acestui stat. Dixie Fire, așa cum este numit, a mistuit până acum o jumătate de milion de acri de teren. Flăcările au distrus un oraș întreg. În Greenville nu a mai rămas nimic verde.
Autorităţile continuă să nu aibă informaţii despre trei persoane din Greenville, date dispărute. De asemenea, trei pompieri au fost răniţi în timpul operaţiunilor, desfășurate pe trasee abrupte.
Mii de locuitori au fugit din zonă, mulţi refugiindu-se în corturi și neştiind dacă locuinţele lor au rezistat sau nu în faţa flăcărilor. Însă aproximativ 370 de structuri (case şi alte clădiri) au fost deja distruse.
Cu toate acestea, în ciuda ordinelor repetate de evacuare din partea autorităţilor, unii insistă să lupte singuri împotriva incendiului.
Ce a declanșat uriașul incendiu
Focul a început să se extindă la jumătatea lunii iulie, alimentat de căldura înăbuşitoare, seceta pronunțată şi rafalele de vânt. Vremea mai blândă din acest week-end a adus un oarecare răgaz celor 5.000 de pompieri care se luptă zi şi noapte cu flăcările. „Terenul de bătălie” este deja mai mare decât oraşul Los Angeles.
De la mijlocul săptămânii, sunt așteptate din nou temperaturi ridicate, iar pompierii estimează că incendiul declanşat pe 13 iulie nu va fi stins definitiv până cel puțin în data de 20 august.
Potrivit unei anchete preliminare, incendiul a fost declanşat de căderea unui copac pe un cablu electric. Este vorba de un cablu ce ţine de linia de alimentare Pacific Gas & Electric Company (PG & E), un operator privat, deja vinovat că a provocat „Camp Fire”, un alt incendiu care aproape a şters de pe hartă oraşul Paradise şi în care şi-au pierdut viaţa 86 de persoane în 2018.
Editor : Luana Pavaluca
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News