Democrații se apropie de victorie și de o nouă majoritate în Senatul american. Democratul Mark Kelly a câștigat cursa din Arizona
Democrații se apropie tot mai mult de o posibilă victorie în Senatul american după ce cele mai noi cifre ale numărătorii din Arizona arată o victorie democratului Mark Kelly în cursă, relatează BBC.
Arizona a fost unul dintre statele competitive în care candidatul democrat obținuse un număr semnificativ mai mare de voturi față de cel republican încă de la începutul numărătorii. Pe parcurs, diferența doar a crescut, iar cele mai noi date arată o victorie pentru senatorul în funcție Mark Kelly.
După victoria din Arizona, democrații mai au nevoie de câștigarea unei singur curse dintre cele două rămase – Nevada și Georgia – pentru a-și păstra majoritatea din Senat.
Deși rezultatul din Georgia va mai rămâne necunoscut ceva vreme, pentru că turul doi de scrutin va avea loc abia în 6 decembrie, în Nevada lucrurile ar putea să devină ceva mai clare în următoarele zile.
Conform ultimelor date, candidatul republican avea un avans de aproximativ 800 de voturi, însă restul voturilor care mai sunt de numărat ar putea să încline balanța. Cu o victorie în Nevada, democrații ar avea 50 de locuri în Senat, față de 49 ale republicanilor, ceea ce ar însemna că aceștia păstrează majoritatea tehnică garantată de votul vicepreședintei Kamala Harris.
Cu o victorie în ambele state, democrații obțin o majoritate de 51 de locuri.
Alegerile intermediare de marți nu au produs „valul roșu” la care se așteptaseră republicanii. Conduși în alegeri de fostul președinte Trump, republicanii au sperat la o victorie uriașă care să le dea și controlul Senatului dar și cel al Camerei Reprezentanților, în condițiile în care alegerile intermediare sunt, deseori, extrem de dificile pentru partidul care deține președinția și provoacă pierderi de mandate acestuia.
De această dată, însă, pare că democrații au reușit să se mențină, iar șansele acestora de a păstra majoritatea la Senat sunt tot mai mari.
La Camera Reprezentanților este încă posibil ca republicanii să obțină o majoritate, însă una la limită, fapt ce le-ar afecta semnificativ șansele de a acționa împotriva administrației Biden. În acest moment, încă există și posibilitatea ca democrații să păstreze și Camera, însă ea este foarte mică.
Editor : Adrian Dumitru
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News