Live

Cum vrea Donald Trump să se apere în procesul de demitere din funcţie: Abuzul de putere nu este o infracţiune

Data publicării:
FOTO: Guliver/Getty Images

Echipa juridică a preşedintelui Statelor Unite, Donald Trump, îşi va pregăti apărarea pentru procesul care va avea loc în Senat argumentând că abuzul de putere nu este un delict pentru care un preşedinte să fie pus sub acuzare, relatează CNN.

Primele detalii despre argumentele apărării au fost dezvăluite într-un document de la Casa Albă. Republicanii din senat, care se vor afla printre juraţi, par să fie deja foarte convinşi de această apărare.

Alan Dershowitz, profesor emerit la Harvard şi parte a echipei juridice a lui Trump, a declarat pentru CNN că va prelua din argumentaţia făcută de şeful Curţii Supreme Benjamin Curtis în timpul în care Andrew Johnson a fost pus sub acuzare în 1868.

El a argumentat atunci în faţa Senatului că pentru a scoate un preşedinte din funcţie este nevoie ca acesta să aibă un cod de conduită asemănător unui infractor. Acel argument a fost câştigător. Voi prezenta acelaşi argument ca avocat al apărării preşedintelui”, a mai spus Dershowitz.

Avocatul mai spune că articolele pentru impeachment votate în Camera Reprezentanţilor nu îndeplinesc standardele constituţionale pentru că abuzul de putere nu se află printre criteriile constituţionale care menţionează „infracţiuni şi delicte grave”.

Mai mult, avocaţii lui Trump spun că abuzul de putere nu este nici măcar o infracţiune şi că atâta vreme cât preşedintele nu a comis o infracţiune care să atragă o posibilă condamnare juridică, atunci el nu poate fi pus sub acuzare nici de către Camera Reprezentanţilor.

Logica acestui argument absurd pe care l-a adoptat acum preşedintele (Trump – n. red.) este că el ar putea să facă cadou statul Alaska, ar putea să blocheze punerea în aplicare a sancţiunilor împotriva Rusiei pentru că s-a implicat în alegerile din 2016 sau să ceară din Rusiei ajutorul, iar pentru toate acestea el nu ar putea fi pus sub acuzare”, a răspuns Adam Schiff, unul dintre artizanii punerii sub acuzare a lui Trump.

Donald Trump a fost pus sub acuzare de Camera Reprezentanţilor a Congresului Statelor Unite pentru abuz de putere şi obstrucţionarea Congresului. Acuzaţiile vin după ce preşedintele SUA a condiţionat ajutoarele în bani către Ucraina de favoruri politice din partea preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski.

Trump i-a cerut lui Zelenski să găsească informaţii compromiţătoare împotriva lui Joe Biden, unul dintre fruntaşii în alegerile primare ale Partidului Democrat pentru alegerile prezidenţiale din 2020.

Editor: Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Donald Trump amenință că va cere restituirea Canalului Panama. „Această escrocherie se va opri imediat”

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Administrația Biden pregătește ultimul pachet de ajutor militar dedicat Ucrainei. Ce include acesta

Partenerii noștri