Live

Condoleanţe tardive ale Washingtonului după decesul lui Jacques Chirac

Data publicării:
Foto: Guliver/GettyImages

Statele Unite au adus duminică un omagiu fostului preşedinte francez Jacques Chirac, decedat joi la Paris, condoleanţe care intervin cu multe zile după ale altor lideri mondiali, notează AFP citată de Agerpres.

„Dedicându-şi viaţa serviciului public, fostul preşedinte Chirac a acţionat neobosit pentru a păstra valorile şi idealurile pe care le împărtăşim cu Franţa”, a menţionat secretarul de stat american, Mike Pompeo, într-un comunicat.

Şeful diplomaţiei de la Washington a reamintit că fostul preşedinte francez vorbea despre Statele Unite ca despre o „ţară pe care o iubesc, o admir, o respect şi pe care o cunosc bine”, deoarece a studiat şi lucrat în SUA la începutul anilor 1950.

„Nu vom uita niciodată că (preşedintele Chirac) a fost primul şef de stat care s-a deplasat în SUA după oribilele atentate de la 11 septembrie 2001”, a adăugat Mike Pompeo.

„Statele Unite şi Franţa au stat alături pentru a promova democraţia şi pacea în lume, o relaţie durabilă care continuă şi în prezent”, a subliniat el.

Secretarul de stat nu a spus nimic despre opoziţia preşedintelui francez la conflictul din Irak, în 2003. Acest refuz de a participa la războiul dorit de Washington a provocat o serie de tensiuni între cele două ţări timp de mai mulţi ani.

Mike Pompeo a fost primul responsabil guvernamental american care s-a exprimat după moartea lui Jacques Chirac, la putere între 1995 şi 2007 şi decedat joi la vârsta de 86 de ani.

Fostul preşedinte George W. Bush, artizanul intervenţiei în Irak, nu s-a exprimat nici el, spre deosebire de predecesorul său Bill Clinton care a salutat joi „un om de stat îndrăzneţ şi talentat”.

Casa Albă a informat duminică, la rândul său, că ambasadoarea americană la Paris, Jamie McCourt, va reprezenta ţara sa în cursul ceremoniilor de omagiere prevăzute luni în Franţa.

Peste 30 de şefi de stat şi de guvern, printre care preşedintele rus, Vladimir Putin, sunt aşteptaţi la Paris.

Editor web: George Costiță

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Macron i-a numit „complet idioţi” pe liderii unei ţări, declanșând un conflict diplomatic. De la ce a pornit scandalul

„Ucraina are nevoie de maşina ta!” Zeci de automobile au fost vandalizate în Franţa cu acest mesaj misterios

Răbufnire în instanță în procesul care a șocat Franța. Fiica principalului acuzat: „Vei muri singur, ca un câine”

Avertisment MAE pentru românii care călătoresc în Franța: Circulația trenurilor va fi îngreunată

Partenerii noștri