Live

Clinica de avort aflată la originea deciziei Curţii Supreme a SUA s-a închis. Pink House era singura clinică din statul Mississippi

Data publicării:
Ultima clinică de avort din Mississippi, Pink House, s-a închis. Foto: Profimedia

Singura clinică de avort din statul Mississippi, aflată în centrul recentei decizii a Curţii Supreme a Statelor Unite privind interzicerea avortului, şi-a închis miercuri porţile.

Jackson Women's Health Organization, supranumită „Pink House” (Casa Roz) din cauza culorii pereţilor săi, a realizat ultimele intervenţii înainte de intrarea în vigoare, joi, a legii care interzice toate avorturile în acest stat sărac şi conservator din sudul Statelor Unite.

„Este o zi foarte grea pentru noi şi pentru ultima clinică de avort din Mississippi”, a postat pe Twitter Fondul Casa Roz, responsabilă cu strângerea de donaţii menite să asigure funcţionarea instituţiei.

„Astăzi este ultima noastră zi în care luptăm împotriva tuturor şi oferim avorturi acolo unde nimeni altcineva nu ar putea sau nu ar vrea. Suntem mândri de munca depusă”, conform postării citate de AFP, preluată de Agerpres.

Această clinică a obţinut, fără să vrea, notorietate internaţională, fiind la originea procedurilor judiciare care au condus, pe 24 iunie, la decizia Curţii Supreme de a reveni asupra hotărârii Roe v. Wade care, din 1973, garanta dreptul femeilor americane de a face avort.

Jackson Women's Health Organization a depus o plângere împotriva unei legi a statului Mississippi, care reducea termenele legale pentru avort. Înalta Curte, profund revizuită de fostul preşedinte Donald Trump, s-a folosit de acest dosar pentru a oferi fiecărui stat libertatea de a anula sau a interzice avorturile pe teritoriul său. 13 state au anticipat această schimbare şi au adoptat legi menite să intre în vigoare imediat.

În Mississippi, legea adoptată în 2007 prevede pedepse de până la zece ani cu închisoarea în cazul săvârşirii unei infracţiuni. Ea prevede o excepţie doar în caz de pericol pentru viaţa mamei, dar nu şi de viol sau incest. „Casa Roz” a cerut justiţiei locale să blocheze această lege, dar instanţele au refuzat, fiind în final nevoită să se închidă.

Femeile însărcinate din Mississippi care doresc o întrerupere de sarcină se văd nevoite de acum înainte să recurgă singure la pilula de avort sau să parcurgă sute de mile pentru a face un avort în statul Illinois.

Şi în alte state americane s-au închis clinci. Grupul Whole Woman's Health a anunţat miercuri că îşi închide cele patru clinici din Texas, pentru a deschide una nouă în statul vecin New Mexico. Singura clinică din St. Louis, în statul Missouri, operată de Planned Parenthood, a încetat, de asemenea, toate procedurile, începând cu 23 iunie. Deşi bătălia în justiţie a amânat termenul limită în statul Louisiana, în cele din urmă accesul la avort ar urma să dispară în jumătate din statele americane.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un aliat al lui Donald Trump, declarație tranșantă despre Putin: „Ne înșelăm singuri dacă vom crede că putem negocia cu un tiran”

Zelenski vrea „propuneri” de la Trump pentru încheierea războiului cu Rusia: „Avem toate şansele să reuşim anul viitor”

Un investitor cripto a ascuns cinci comori ce valorează peste 2 milioane de dolari. Ce vor găsi înăuntru cei care descifrează indiciile

Rusia este probabil în spatele otrăvirii fostului președinte ucrainean Iușcenko, arată documente declasificate ale serviciilor SUA

Partenerii noștri