China respinge noua invitaţie a SUA la discuţii despre reducerea arsenalelor nucleare
China a respins vineri o nouă invitaţie a Statelor Unite de a se alătura discuţiilor americano-ruse despre reducerea arsenalelor lor nucleare, acuzând Washingtonul că îi "distorsionează" poziţia în legătură cu acest subiect, potrivit AFP, citată de Agerpres.
SUA şi Rusia au avut la sfârşitul lunii iunie la Viena discuţii în încercarea de a prelungi Noul START. Acest acord bilateral limitează numărul extrem de mare al focoaselor nucleare şi expiră în februarie 2021.
Statele Unite vor să includă China în negocieri, spunând că este în expansiune rapidă capacitatea nucleară a acesteia. Beijingul refuză, subliniind că are un arsenal care nu poate fi comparat cu ale celor doi rivali ai săi din Războiul Rece.
Ministerul de Externe chinez s-a declarat miercuri deschis la negocieri. Însă cu condiţia ca Washingtonul să îşi reducă drastic numărul de focoase nucleare, care este de 18 ori mai mare decât al Beijingului.
„Dacă SUA îşi reduce arsenalul la nivelul Beijingului, China va fi dispusă să participe la discuţii de a doua zi”
"Pot să vă asigur că, dacă SUA se declară pregătite să îşi reducă arsenalul la nivelul Beijingului, China va fi dispusă să participe la discuţii de a doua zi", a subliniat în faţa presei Fu Cong, director general al serviciului de control al armamentelor.
Departamentul de Stat al SUA a publicat a doua zi un comunicat prin care a salutat aceste afirmaţii şi prin care a invitat din nou Beijingul la negocieri.
"SUA salută angajamentul Chinei de a participa la negocierile privind controlul asupra armamentelor", a precizat diplomaţia americană, părând să nu ţină cont de precondiţia menţionată de Beijing.
Afirmaţiile au fost primite cu scepticism de partea chineză.
SUA dispun de circa 5.800 de ogive nucleare, China de 320. Rusia are 6.375
"SUA continuă să şicaneze şi chiar să denatureze poziţia Chinei", a denunţat Zhao Lijian, un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe, acuzând Washingtonul că "simulează ignoranţa".
"Poziţia Chinei, care se opune acestor pretinse discuţii trilaterale, este clară. Ea este perfect cunoscută de partea americană", a subliniat el într-o conferinţă de presă regulată.
El a pledat pentru prelungirea Noului START şi pentru o reducere semnificativă a arsenalelor rus şi american, singurele condiţii care în opinia sa sunt capabile să le aducă pe celelalte state care au arme nucleare la masa negocierilor.
SUA dispun de circa 5.800 de ogive nucleare, iar Rusia, de 6.375, comparativ cu 320 pentru China, 290 pentru Franţa şi 215 pentru Marea Britanie, conform Institutului Internaţional de Cercetări asupra Păcii de la Stockholm (SIPRI).
Editor web: Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News