Live

Cel puţin 14 persoane, între care trei copii, împuşcate în noaptea de Halloween în Chicago

Data publicării:
Cel puţin 14 persoane, între care trei copii, împuşcate în noaptea de Halloween în Chicago. Foto: Profimedia

Cel puţin 14 persoane, între care un copil de 3 ani şi doi minori, au fost împuşcate luni, în noaptea de Halloween, în zona de vest a oraşului Chicago, au informat surse din cadrul poliţiei americane, relatează marţi Xinhua.

Victimele au fost împuşcate de două persoane înarmate aflate într-o maşină.

Cei doi minori erau o fetiţă de 11 ani şi un băiat de 13 ani, a anunţat Chicago Tribune citând poliţia.

Unele dintre victime se află în stare critică, a precizat poliţia.

Potrivit acesteia, o altă femeie care a încercat să fugă de la faţa locului a fost lovită de o maşină în timp ce încerca să traverseze, mai scrie sursa citată de Agerpres.

Un grup de persoane se afla la intersecţia a două străzi când doi atacatori din interiorul unui SUV de culoare închisă au început să tragă şi au fugit. Atacul a durat câteva secunde, a precizat şeful poliţiei din Chicago, David Brown, în cadrul unei conferinţe de presă luni seara.

Până marţi dimineaţa nicio persoană nu fusese arestată, iar investigaţiile continuă.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Crimele care au schimbat felul cum luăm medicamente. Milioane de oameni terorizați de un ucigaș care a ascuns cianură în paracetamol

Ministrul slovac de interne, criză de nervi după ce câțiva elevi au parodiat de Halloween bătrânii care îl votează pe Fico

Cea mai mare farsă de Halloween. Mii de oameni s-au strâns la Dublin să vadă o paradă care nu a mai avut loc

În ce s-au costumat vedetele americane de Halloween: de la personaje animate, la concepte AI sau medicamente

Partenerii noștri