Live

Ce funcții vor deține Elon Musk și Vivek Ramaswamy în administrația Trump. Acronimul noului departament este numele unei criptomonede

Data actualizării: Data publicării:
Elon Musk la un miting din Pennsylvania, alături de Trump. Foto: Profimedia

Preşedintele ales Donald Trump a anunţat marţi că miliardarii Elon Musk şi Vivek Ramaswamy vor conduce un nou „Departament al eficienţei guvernamentale” în a doua sa administraţie, informează CNN.

„Împreună, aceşti doi americani minunaţi vor deschide calea pentru ca administraţia mea să desfiinţeze birocraţia guvernamentală, să reducă reglementările în exces, să reducă cheltuielile inutile şi să restructureze agenţiile federale”, a anunţat Donald Trump într-o declaraţie, potrivit News.ro.

Comunicatul îl citează pe Musk spunând că „acest lucru va trimite unde de şoc în sistem şi oricui este implicat în risipa guvernamentală, ceea ce înseamnă o mulţime de oameni!”.

Potrivit Reuters, Trump a precizat că activitatea lor se va încheia până la 4 iulie 2026, adăugând că un guvern mai mic şi mai eficient ar fi un „cadou” pentru ţară la cea de-a 250-a aniversare a semnării Declaraţiei de Independenţă.

Aceste numiri recompensează doi susţinători ai lui Trump din sectorul privat.

Elon Musk, în vârstă de 53 de ani, conduce compania de automobile electrice Tesla, platforma de social media X şi compania de rachete SpaceX, în timp ce Ramaswamy, în vârstă de 39 de ani, este fondatorul unei companii farmaceutice şi investitor în domeniul biotehnologiei. El a candidat împotriva lui Donald Trump pentru a obţine nominalizarea republicană la alegerile prezidenţiale de anul acesta, dar a renunţat destul de repede şi şi-a anunţat sprijinul pentru fostul preşedinte.

Musk a donat milioane de dolari pentru a sprijini campania prezidenţială a lui Trump şi a avut apariţii publice alături de acesta.

Trump declarase că îi va oferi lui Musk, cea mai bogată persoană din lume, un rol în administraţia sa, promovând eficienţa guvernului.

Acronimul noului departament - DOGE - coincide cu numele criptomonedei Dogecoin pe care Musk o promovează.

Trump a numit noua iniţiativă guvernamentală „un potenţial Proiect Manhattan al timpurilor noastre”, referindu-se la planul SUA de a construi bomba atomică ceea ce a contribuit la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.

Editor : B.E.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Trump părea complet fascinat de Putin”. Ce spune fostul cancelar german Merkel despre întâlnirile avute cu liderul american

Elon Musk a dezvăluit detalii din proiectul său „radical” de reformare a statului federal american. Ce prevede planul miliardarului

Cum l-au subestimat toate sondajele de opinie pe Donald Trump și de ce i se întâmplă asta numai lui

Record istoric: Bitcoin a depăşit pentru prima dată pragul de 95.000 de dolari

Partenerii noștri