Live

Casa Albă condamnă o decizie „catastrofală” a justiţiei în Arizona, considerând că aceasta ar interzice aproape complet avortul

Data publicării:
Casa Albă condamnă o decizie „catastrofală” a justiţiei în Arizona, considerând că aceasta ar interzice aproape complet avortul. Foto: Profimedia

Purtătoarea de cuvânt a preşedintelui american Joe Biden, Karine Jean-Pierre, a condamnat vineri ceea ce a numit „consecinţele potenţial catastrofale, periculoase şi inacceptabile” ale unei decizii anunţate vineri de justiţia statului Arizona, care conform presei americane a reactivat o legislaţie datând din secolul al XIX-lea care interzice aproape complet avortul, relatează AFP.

„Dacă această decizie se confirmă, personalul sanitar va risca până la cinci ani de închisoare dacă-şi va îndeplini datoria de îngrijire; persoanele care au supravieţuit violului şi incestului vor fi forţate să poarte copiii agresorilor lor; şi femeile (însărcinate) care au probleme de sănătate ar fi confruntate cu riscuri teribile”, susţine Karine Jean-Pierre într-un comunicat preluat de AFP, existând însă şi alte intepretări date respectivei decizii.

Judecătorul comitatului Pima din Arizona, Kellie Johnson, a emis vineri o hotărâre ce a stârnit multe dezbateri în SUA, unde accesul la întreruperile voluntare de sarcină este o temă adusă de Partidul Democrat al lui Biden în centrul campaniei electorale pentru alegerile de la jumătatea mandatului care vor avea loc în noiembrie.

Magistratul menţionat şi-a fundamentat hotărârea pe decizia din iunie anul trecut a Curţii Supreme a SUA, care a anulat jurisprudenţa stabilită prin cazul emblematic „Roe v. Wade” din 1973, ce garanta dreptul femeilor la avort şi legaliza la nivel naţional întreruperile de sarcină.

Salutată de conservatori şi criticată de progresişti, decizia instanţei supreme nu scoate în afara legii avorturile, dar restabileşte situaţia când fiecare stat al federaţiei SUA era liber să le autorizeze sau nu.

Guvernatorul republican Doug Ducey a declarat că, prin decizia judecătorului din Arizona, o lege care interzice avortul după a 15-a săptămână de sarcină va prevala în acest stat în faţa altor prevederi legale, interpretare ce diferă aşadar de cea formulată de purtătoarea de cuvânt a preşedintelui democrat Biden.

Mai multe state americane conduse de republicani conservatori au implementat deja interdicţii totale sau parţiale ale avortului după hotărârea adoptată de Curtea Supremă anul trecut, precizează AFP, citată de Agerpres.

În acest timp, Partidul Democrat al preşedintelui Biden speră cu ajutorul acestei teme să mobilizeze în noiembrie la urne în favoarea sa susţinătorii avortului.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Administrația Biden pregătește ultimul pachet de ajutor militar dedicat Ucrainei. Ce include acesta

Cum au încercat consilierii lui Joe Biden să ascundă declinul mintal al președintelui SUA

Trump numeşte consilier un apropiat ieșit din închisoare. „A fost tratat oribil”

Ce a promis Trump că va face în prima săptămână la Casa Albă, pe lângă pace în Ucraina „în 24 de ore”

Partenerii noștri