Live

Foto Calvarul unui băiat de 11 ani chinuit de tatăl vitreg: sechestrat, pus să facă exerciții militare și agățat cu capul în jos de o ușă

Data actualizării: Data publicării:
Biletul datorită căruia un copil torturat de tatăl vitreg a fost salvat de angajata unui restaurant Foto: captură video CNN

Era prima zi a anului 2021 când Flaviane Carvalho a observat ceva ciudat la clienții care veniseră în restaurantul unde lucra. Păreau să fie o familie, numai că băiatul cel mare era ținut la distanță de părinții și de fratele lui mai mic, era plin de vânătăi și zgârieturi, nu i se comandase nimic de mâncare și nici măcar de băut. Copilul părea să aibă nevoie de ajutor, iar salvarea a venit grație unui bilet discret.

A fost ideea ingenioasă - și simplă - pe care a avut-o angajata restaurantului „Mrs. Potato” din Orlando, Florida. Flaviane Carvalho a stat în spatele părinților băiatului și a ținut în mână un bilet pe care îl putea vedea numai copilul și pe care scrisese mare: „Ești OK?”.  Atunci când băiatul a dat din cap că nu, ea a scris un al doilea bilet în care care îl întreba: „Ai nevoie de ajutor?”. După ce copilul a dat din cap că da, Carvalho și-a sunat șeful și apoi a sunat la 911, relatează CNN.

Flaviane Carvalho a scris un bilet prin care l-a întrebat pe copilul abuzat, fără să-l vadă părinții, dacă are nevoie de ajutor Foto: captură video CNN

A sosit poliția și a interogat copilul, la acea dată în vârstă de 11 ani. Tatăl său vitreg, Timothy Lee Wilson, a fost arestat pe loc, la restaurant, iar mama băiatului, Kristen Swann, a fost arestată câteva zile mai târziu. 

Ce a descoperit poliția după arestarea părinților

Ancheta a arătat că băiatul a fost ținut departe de familia sa, într-o cameră de hotel folosită pentru depozitare. Era înfometat în mod regulat, nu i se dădea nici măcar apă și a fost supus unor exerciții de tip militar și altor abuzuri. Polițiștii au găsit mai multe obiecte folosite ca instrumente de lovire a copilului.

Băiatul a fost dus la spital, unde s-a constatat că avea 9 kilograme sub greutatea normală pentru vârsta sa. Pe tot corpul avea vânătăi, în diferite stadii de vindecare.

Anchetatorii au descoperit că băiatul fusese torturat și pedepsit „cu rea intenție”. Procurorii au spus că băiatul a fost atârnat cu capul în jos de o ușă, agățat de gât și de picioare și a fost legat de un cărucior de marfă.

Salvat de la o moarte sigură

„Prin ce a trecut acest copil a fost o tortură. Sunt mamă și văzând ce a trebuit să îndure acest copil de 11 ani... e un șoc emoțional”, a mărturisit Erin Lawler, o polițistă din Orlando care s-a ocupat de caz. „Dacă doamna Carvalho nu ar fi reacționat când l-a văzut, probabil că acest băiețel nu ar mai fi fost printre noi mult timp”, a adăugat polițista.

Angajata restaurantului spune că probabil Dumnezeu a vrut să-l salveze prin ea. „Trebuie să fim atenți la nevoile oamenilor și să facem un pas în față pentru a face ceva ca să le schimbăm situația”, a declarat femeia.

Flaviane Carvalho crede că Dumnezeu a vrut să-l salveze prin ea pe băiatul torturat de tatăl vitreg Foto: captură video CNN

Părinții se consideră nevinovați

În ceea ce-l privește pe copilul cel mic al cuplului, în vârstă de 4 ani, în cazul lui nu au fost constatate abuzuri, dar a fost încredințat oricum serviciilor sociale. 

Un juriu l-a găsit pe Timothy Lee Wilson, tatăl vitreg al băiatului torturat, vinovat de multiple abuzuri asupra minorului: sechestrare, abuz agravant asupra unui copil, neglijarea unui minor. Sentința urmează să fie pronunțată la 19 august. Inculpatul, în vârstă de 36 de ani, se consideră însă nevinovat.

Timothy Lee Wilson, bărbatul care și-a torturat copilul vitreg, a fost găsit vinovat de multiple abuzuri Foto: captură CNN

În ceea ce o privește pe mama naturală a băiatului, și ea se confruntă cu mai multe acuzații de abuzuri grave, plus omisiunea de a raporta abuzurile asupra copilului său. Și ea a pledat „nevinovată”.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

SUA au expulzat 270.000 de migranţi ilegali într-un an, mai mulți decât în mandatul lui Trump

Pakistanul devine „o amenințare emergentă pentru SUA”. Care este motivul

Antony Blinken: Ucraina trebuie să decidă între „continuarea luptei și negocieri pentru o încetare a focului”

Partenerii noștri