Live

Blinken l-a sunat pe Lavrov pentru a cere eliberarea imediată a jurnalistului WSJ, Evan Gershkovich

Data publicării:
Antony Blinken
Secretarul de stat american, Antony Blinken. FOTO: Profimedia Images

Antony Blinken, șeful diplomaţiei americane, a vorbit la telefon, duminică, cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov despre Evan Gershkovich și Paul Whelan, cetățeni americani arestați în Rusia, relatează CNN.

„Secretarul a cerut eliberarea lor imediată”, potrivit Departamentului de Stat al SUA.

Gershkovich, un reporter al filialei Wall Street Journal din Rusia, a fost reținut săptămâna trecută sub acuzația de spionaj. Este prima dată când un jurnalist american a fost reținut de Moscova sub acuzația de spionaj, de la Războiul Rece încoace.

Al doilea american arestat de Moscova este Paul Whelan, un fost militar despre care SUA spune că este reținut în Rusia pe nedrept.

Whelan ispășește o pedeapsă de 16 ani de închisoare pentru aceleași acuzații, pe care el le neagă cu fermitate.

Convorbirea telefonică de duminică a fost unul dintre puținele cazuri în care secretarul de stat a vorbit cu omologul său rus de la începutul războiului din Ucraina, iar toate aceste conversații au avut ca subiect doar cetățeni americani arestați în Rusia.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Foto După ce Piero Ferrari i-a ”interzis”, Romina Gingașu și-a prezentat ”bijuteria” de un milion de euro

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Miliardarul Vadim Moshkovich, arestat în Rusia. Ce acuzații îi aduc procurorii fondatorului imperiului Rusagro

Viceministru rus: „Contactele cu SUA sunt doar începutul unui proces lung şi complex de însănătoşire a relaţiilor"

Cum se pregătește Polonia de război cu Rusia. Programe de instruire militară pentru populație: „Nimeni nu va fi refuzat”

Bașcana Găgăuziei îl roagă pe Putin „să exercite presiuni asupra autorităţilor moldoveneşti în vederea eliberării”

Partenerii noștri