Bilanț tragic în SUA. 34 de morți în patru atacuri armate, într-o săptămână
Americanii mai scriu o pagină neagră din istoria atacurilor armate în masă: 29 de oameni au murit la interval de doar 13 ore, în două astfel de episoade sângeroase. Primul, în Texas, unde 20 de persoane au fost ucise de un tânăr într-un centru comercial. Atacul cu caracter rasist s-a întâmplat într-un oraș cu o mare comunitate de hispanici. Câteva ore mai târziu, un incident similar şi în Ohio: un bărbat a ucis 9 oameni într-un bar, înainte de a fi omorât de poliție. Săptămâna trecută, alte două atacuri armate s-au soldat cu încă cinci morți. Atacurile armate au devenit, de altfel, o obişnuinţă în Statele Unite - numărul lor a depăşit 250 de la începutul anului.
Peste 2.000 de oameni erau în centrul comercial din El Paso, în momentul în care în clădire a intrat tânărul înarmat cu o puşcă de asalt. Fără să stea pe gânduri, el a deschis focul la întâmplare, spre groaza clienților care s-au ascuns în magazine.
VIDEO. Scene șocante pe autostradă: Doi copii au fost proiectați din mașină, în mijlocul traficului, după un accident
Un tânăr a înjunghiat cel puțin 5 oameni la o moschee din Turcia. A filmat atacul și a postat imaginile pe X
Atacatorul care a înjunghiat o fetiță de 11 ani în Londra este român
Scene „ca dintr-un film de groază” în Marea Britanie
Atac armat la o nuntă din Franța
Atac armat într-un liceu din Germania
Un robot dintr-o fabrică Tesla a atacat un inginer și l-a lăsat într-o baltă de sânge
Atac armat în Ierusalim
"Ce s-a întâmplat în Serbia se poate întâmpla și în România". Avertismentul transmis de rectorul UBB
- Plecăm, trebuie s-o facem! Cel care rămâne ultimul închide acea ușă.
- Atacatorul e acolo?
- Vine de acolo, din acea direcție.
Timp de mai multe minute, atacatorul s-a plimbat prin magazine, în căutarea victimelor. I-a vânat astfel pe oameni unul câte unul, până când trupele speciale ale poliției au ajuns la fața locului și l-au încătușat.
Greg Abbott, guvernatorul Texasului: Este dezgustător, de netolerat. Un astfel de comportament, astfel de gânduri, astfel de acțiuni, crime de acest gen nu ne reprezintă, nu reprezintă Texasul.
Printre morţi sunt şi trei mexicani, a anunţat preşedintele ţării vecine, în timp ce Donald Trump a condamnat atacul pe Twitter. Opoziția democrată îl acuză pe șeful Casei Albe că este unul dintre vinovații morali ai tragediei din Texas.
Beto O'Rourke, candidat democrat la președinție: Avem un președinte care-i numește pe mexicani violatori și infractori, deși imigranții mexicani comit mult mai puține crime decât cei născuți în această țară. El (Trump, n.red.) e un rasist și alimentează rasismul din această țară, iar acest lucru schimbă în mod fundamental caracterul acestei țări.
La doar câteva ore de la masacrul din Texas, un alt atac armat mortal a avut loc în Ohio. Un bărbat a deschis focul într-un bar și a apucat să-i împuște pe clienți înainte să fie ucis de poliție.
"Am avut ofițeri în apropiere și au reușit să răspundă la timp și să pună capăt incidentului", a informat Departamentul de Poliție din Dayton. Polițiștii spun că atacatorul avea o armă de calibru mare.
Săptămâna trecută, un angajat nemulțumiut al unui hipermarket Walmart din Southaven, al treilea oraș ca mărime din statul Mississippi și-a ucis doi colegi și a rănit un ofițer. S-a întîmplat în dimineața de 30 iulie, când în magazin se aflau circa 60 de angajați, potrivit CNN.
Suspectul, un bărbat de 40 de ani, fusese suspendat cu câteva zile înainte pentru că-i arătase un cuțit unui coleg, la muncă. Walmart investiga incidentul și nu luase o decizie în acest caz în momentul atacului.
Un alt atac armat a avut loc în California, la festivalul usturoiului din Gilroy. Un tânăr de 19 ani a deschis focul cu o armă de asalt asupra participanților la festival. A ucis trei persoane, între care doi copii, și a rănit 16 persoane. Atacatorul s-a sinucis înainte de a fi prins de poliție.
Într-o locuință care fusese închiriată de tânăr s-au găsit materiale extremiste.
Cel mai grav atac armat din SUA s-a petrecut în 2017 în Las Vegas, când un bărbat a ucis 58 de oameni la un festival de muzică.
Editor web: Monica Bonea
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News