Americanii sărbătoresc Ziua Independenței. Repere istorice
Ziua de 4 iulie marchează aniversarea Declarației de independență a Statelor Unite ale Americii din 1776. Declarația de independență este un document prin care 13 colonii ale Marii Britanii din America de Nord s-au declarat independente de Regatul Unit al Marii Britanii. Documentul a fost ratificat de Congresul Continental în ziua de 4 iulie 1776. Thomas Jefferson este autorul primei schițe a Declarației de independență, care a fost completată cu ajutorul lui Benjamin Franklin, John Adams și ulterior de întregul Congres Continental. Declarația de independență este unul dintre cele mai prețuite simboluri ale libertății pentru națiunea americană.
Foto: Gulliver/GettyImages
Este a 242-a aniversare a Zilei Independenței SUA, marcată deja în avans, anul acesta, de Ambasada SUA printr-o recepție care a avut loc vineri, 29 iunie.
Teritoriul nord-american este populat, în epoca precolumbiană (circa 26.000 î.Hr.), de numeroase triburi amerindiene, de vânători și pescari (athapasci, irochezi, seminoli, sioux, apași, comanși ș.a.), ai căror strămoși probabil imigraseră din Asia peste strâmtoarea Bering spre sfârșitul Paleoliticului. Explorările și colonizările europene europene din secolul al XVI-lea au dus la deplasarea acestor populații.
Spaniolii, conduși de Pedro Menendez de Aviles, au fondat în 1565 Sf. Augustin (în Florida), prima așezare europeană permanentă de pe continentul nord-american. Apoi, britanicii au fondat colonii la Jamestown, Virginia (1607); Plymouth, Massachusetts (1620); Maryland (1634) și Pennsylvania (1681), potrivit volumului ''Enciclopedia Universală Britannica'' (2010). Aceștia au luat New York, New Jersey și Delaware de la olandezi în 1664, la un an după ce nobili englezi începuseră să colonizeze Carolinele. Înfrângerea francezilor de către englezi, în 1763, a asigurat Marii Britanii controlul politic asupra celor 13 colonii franceze.
Primul Congres Continental a fost convocat la 5 septembrie 1774, la Philadelphia. Congresul a redactat o ''Declarație a dreptului, în care se afirma dreptul de a vota propriile impozite'' și a creat ''Asociația continentală''. Măsurile discriminatorii adoptate de imperiu în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea față de coloniile nord-americane au determinat nașterea mișcării comune antibritanice, care a culminat cu Revoluția Americană (1775-1783).
Semnificația zilei de 4 iulie
La 4 iulie 1776, cele 13 colonii engleze și-au proclamat independența. Thomas Jefferson (al treilea președinte al SUA, 1801-1809) a redactat ''Declarația de independență'' care este adoptată de Congresul american.
Independența a fost recunoscută prin Tratatul de la Paris din 3 septembrie 1783. În 1787 a fost adoptată Constituția SUA (în vigoare, cu amendamente, până astăzi), care a proclamat Statele Unite ale Americii stat federal și a introdus sistemul prezidențial de guvernământ — primul președinte ales George Washington (1789-1797).
SUA s-au organizat, la început, conform Articolelor Confederației (1781), iar apoi conform Constituției (1787) ca republică federală. Și-au extins granițele spre vest până la Mississippi, însă fără să cuprindă Florida spaniolă. Pământul cumpărat prin ''Achiziția Louisiana'' aproape că a dublat teritoriul SUA (1803). S-au luptat cu Marea Britanie în Războiul din 1812 și au primit Florida de la Spania în 1819.
În 1830 a fost legalizată mutarea populațiilor amerindiene în teritoriile de la vest de Mississippi. Colonizarea Vestului Îndepărtat a cunoscut apogeul la jumătatea secolului al XIX-lea, mai ales după 1848, când au fost descoperite depozitele de aur din California.
Victoria în Războiul Mexican (1846-1848) a adus în posesia SUA teritoriul a încă șapte state (printre care California și Texas). Granița de nord-vest a fost stabilită prin Tratatul cu Marea Britanie din 1846. Au cumpărat sudul Arizonei prin Tranzacția Gadsden (1853).
În secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, SUA au continuat expansiunea pe continent prin adăugarea unor noi state, numărul lor ajungând la 50. Contradicțiile dintre statele sudice, partizane ale sclaviei, și cele nordice, aboliționiste, cu o economie liberă industrială și agricolă, au condus la părăsirea uniunii de către zece state sudice, culminând cu izbucnirea Războiului Civil American (1861-1865). Cel care a condus Statele Unite ale Americii în timpul celui mai sângeros conflict de pe teritoriul său a fost republicanul Abraham Lincoln, cel de-al șaisprezecelea președinte american (1861 — 1865), care a reușit menținerea Uniunii, a abolit sclavia conform celui de-al 13-lea Amendament, a întărit guvernul federal și a modernizat economia.
A urmat perioada cunoscută sub numele de Reconstrucție (1865-1877), când SUA au cunoscut o dezvoltare economică rapidă, de urbanizare, dezvoltare industrială și de imigrații europene, devenind, la sfârșitul secolului al XIX-lea, prima putere industrială a lumii.
Războaiele mondiale
În Primul Război Mondial, SUA au intervenit de partea Antantei, în 1917, însă nu au semnat Tratatul de la Versailles (1919) și nici nu au devenit membru al Societății Națiunilor, adoptând o politică de izolaționism în perioada interbelică.
În urma izbucnirii celui de-Al Doilea Război Mondial, SUA și-a proclamat neutralitatea, dar a sprijinit economic, militar și moral statele aflate în luptă cu puterile fasciste. În urma atacului japonez de la Pearl Harbour (1941), SUA au intervenit în război, luptând pe fronturile din Pacific, Africa de Nord și Europa.
Politica postbelică a fost condiționată de confruntarea dintre cele două superputeri ale lumii — SUA și URSS, de cursa înarmărilor și de lupta pentru extinderea sferelor de influență. Statele Unite au sprijinit redresarea economică a statelor vest-europene prin lansarea Planului Marshall, au inițiat o serie de alianțe militare — NATO (1949), ANZUS (1951), SEATO (1954), CENTO (1955). După destrămarea URSS, SUA rămân prima putere economică și militară de la sfârșitul secolului XX.
Constituția SUA
Forma de guvernământ a SUA este republică federală, constituită istoric prin uniunea liber consimțită a 50 de state (cărora li se adaugă un district federal și un ''stat asociat'' — Puerto Rico).
Constituția federală (în vigoare din 1787, completată ulterior cu 27 de amendamente) impune o serie de mecanisme complexe de echilibrare a puterii federale centrale (Președinția — Administrația și Congresul) cu puterile locale, aparținând statelor (guvernatorii și legislativele statale). În SUA, președintele este cumulativ și prim-ministru, ca șef al executivului compus din miniștri denumiți secretari.
Președintele și vicepreședintele sunt aleși împreună de către un colegiu de electori, aleși în mod direct din fiecare stat. Mandatul este de patru ani și pot fi realeși pentru un al doilea mandat.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News