Live

Ambasadorul SUA în Rusia a demisionat

Data actualizării: Data publicării:
Jon Huntsman | Foto: Gulliver/ GettyImages

Ambasadorul SUA în Rusia, Jon Huntsman, şi-a dat demisia din postul pe care l-a deţinut din 2017, a anunţat marţi publicaţia Salt Lake Tribune, citând scrisoarea acestuia către preşedintele Donald Trump, scrie agenția germană dpa, citată de Agerpres.

Potrivit unor zvonuri, ambasadorul demisionar ar intenţiona să candideze pentru funcţia de guvernator al statului american Utah, pe care l-a condus între 2005-2009 şi unde s-a bucurat de o mare popularitate.

„Sunt onorat de încrederea pe care aţi avut-o în mine ca ambasador al Statelor Unite în Rusia în această perioadă istoric dificilă pentru relaţiile bilaterale”, i-a scris Huntsman lui Trump.

Jon Huntsman, un republican, avusese o atitudine critică la adresa lui Donald Trump în prima parte a campaniei prezidenţiale din 2016, dar a devenit un apărător al preşedintelui după alegerea acestuia.

Om de afaceri, Huntsman a fost ambasador în Singapore în timpul preşedinţiei lui Bill Clinton şi în China, sub preşedinţia lui Barack Obama, ambii democraţi. A candidat fără succes la preşedinţia SUA în 2012.

CNN a relatat în weekend că Donald Trump şi preşedintele rus Vladimir Putin au discutat despre înlocuirea lui Huntsman în timpul unei convorbiri telefonice săptămâna trecută, care fusese axată oficial pe incendiile din Siberia.

În timp ce relaţiile oficiale între SUA şi Rusia continuă să se deterioreze, inclusiv printr-o serie de noi sancţiuni instituite recent de Washington împotriva Moscovei, Donald Trump a părut adesea să se înţeleagă bine cu Vladimir Putin, ceea ce constituie o sursă de tensiune pe plan intern în SUA. 

Editare web: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Donald Trump amenință că va cere restituirea Canalului Panama. „Această escrocherie se va opri imediat”

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Administrația Biden pregătește ultimul pachet de ajutor militar dedicat Ucrainei. Ce include acesta

Partenerii noștri