Alegeri SUA 2020. Donald Trump va contesta victoria lui Joe Biden
Echipa de campanie a lui Donald Trump a transmis vineri un comunicat în care spune clar că va contesta alegerea lui Joe Biden, calificând drept „falsă” și „departe de rezultatul final” orice proiecție media care l-ar da câștigător pe rivalul democrat al actualului locatar de la Casa Albă.
„Aceste alegeri nu s-au încheiat. Prognoza falsă că Joe Biden ar fi câștigător se bazează pe rezultate din patru state care încă sunt departe de final”, a declarat în comunicat Matt Morgan, reprezentant juridic al campaniei lui Donald Trump.
„Georgia se îndreaptă către o renumărare a voturilor, suntem siguri că vor fi găsite voturi colectate impropriu și că în cele din urmă președintele Trump va câștiga. Sunt multe nereguli în Pennsylvania, inclusiv faptul că observatorii noștri au fost împiedicați să aibă acces în locațiile unde se numără. Am avut câștig de cauză în instanță, dar am pierdut timp valoros și nu s-a asigurat transparența la care am fi fost îndreptățiți potrivit legii. În Nevada, se pare că sunt mii de persoane care au trimis în mod incorect voturile prin corespondență. Președintele este pe care să câștige în Arizona, în ciuda faptului că în mod iresponsabil și eronat i se atribuie statul lui Biden de cătree Fox News și Associated Press”, se arată în comunicatul echipei de campanie a lui Donald Trump.
Comunicatul reafirmă în final că Biden este în mod înșelător indicat drept câștigător, iar președintele Trump va fi reales.
Președintele dăduse semnale încă din ajun că nu are intenția de a-i recunoaște victoria rivalului democrat, reclamând fraude la vot și anunțând intenția de a începe o lungă bătălie în justiție.
Editor : Luana Pavaluca
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News