Alegeri prezidențiale SUA 2020. „The Washington Post” anunță că îl susține pe Joe Biden
Prestigiosul cotidian american „The Washington Post”, deținut de miliardarul Jeff Bezos, şi-a declarat luni sprijinul pentru candidatul democrat Joe Biden, care se va confrunta în alegerile din 3 noiembrie cu actualul locatar de la Casa Albă, Donald Trump, pe care publicația îl consideră „cel mai slab preşedinte al timpurilor moderne”, relatează AFP, preluată de Agerpres.
Conform cutumei din societatea americană, pentru o deplină transparență, mass-media își anunță înainte de alegerile prezidențiale sprijinul pentru unul dintre cei doi candidați.
Câteva ziare importante, printre care The Chicago Tribune şi The Los Angeles Times, şi-au manifestat sprijinul pentru Joe Biden.
The New York Times, un alt titlu important din presa internațională, nu s-a pronunţat încă.
De ce „Washington Post” îl susține pe Joe Biden
Într-un editorial, The Washington Post menţionează că fostul vicepreşedinte american este, la vârsta de 77 de ani, „excepţional de bine calificat, prin temperamentul şi experienţa sa, pentru a face faţă provocărilor colosale” ale următorilor patru ani. În 2016, The Washington Post își declarase sprijinul pentru Hillary Clinton, care a candidat împotriva lui Donald Trump.
Patru ani mai târziu, miliardarul republican caută un nou mandat într-un context istoric de criză: pandemia de COVID-19, care a ucis peste 200.000 de persoane în Statele Unite şi a lovit puternic economia ţării, precum şi o profundă mişcare de protest împotriva rasismului şi a brutalităţilor poliţiei.
La acestea se adaugă tot mai multe derive autoritariste la nivel global pe fondul unui „declin al democraţiei” şi o „planetă în pericol din cauza schimbărilor climatice”, subliniază publicația americană. Toate aceste crize au fost „create, exacerbate sau neglijate” de Donald Trump.
„Pentru a-l da jos pe cel mai slab preşedinte din timpurile moderne, mulţi alegători ar putea fi gata să voteze pentru aproape oricine”, notează The Washington Post, subliniind că scrutinul apare în primul rând ca un referendum pentru Donald Trump. Dar, „din fericire”, alegătorii nu vor trebui să „scadă standardele” în alegerile din 3 noiembrie, potrivit editorialului, care scoate în evidență experienţa fostului vicepreşedinte american din timpul mandatului preşedintelui Obama.
Ziarul citat aminteşte că sosirea echipei Obama-Biden la Casa Albă s-a făcut în 2009 în plină criză economică şi financiară şi reliefează rolul fostului senator Biden în negocierile cu republicanii şi democraţii din Congres pentru a obţine un plan de salvare economică.
The Washington Post consideră că Joe Biden ar putea fi de asemenea capabil să „poziţioneze mai bine Statele Unite ca un concurent capitalist al Chinei”, reînnoind alianţele internaţionale anulate de republicani.
Și Dwyane „The Rock” Johnson îl susține pe Joe Biden
Fapt notabil, Joe Biden a primit inclusiv sprijinul unor figuri republicane moderate, dar şi al unor celebrităţi, acestea din urmă susținând de obicei candidații democrați la Casa Albă.
Descriindu-se drept un votant „independent şi centrist”, actorul cel mai bine plătit de la Hollywood, Dwayne ''The Rock'' Johnson, şi-a anunţat duminică, pentru prima dată, sprijinul public pentru un candidat, optând pentru Joe Biden.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News