Live

SUA şi Ucraina au încheiat un acord de apărare considerat precursor al aderării la NATO

Data publicării:
Biden și Zelenski. Foto: Profimedia Images

Preşedinţii american şi ucrainean, Joe Biden și Volodimir Zelenski, au semnat, joi, un acord bilateral de apărare menit să întărească apărarea Ucrainei în faţa invaziei rusești, relatează Reuters. Textul acordului încheiat cu ocazia summitului G7 din Italia menţionează că înţelegerea între SUA şi Ucraina este considerată un pas către aderarea Ucrainei la NATO.

Conform documentului, în cazul unui atac armat împotriva Ucrainei sau al unei ameninţări cu un astfel de atac, oficialii americani şi ucraineni se vor întâlni în maximum 24 de ore pentru a stabili ce mijloace suplimentare de apărare sunt necesare.

Statele Unite îşi reafirmă prin acord sprijinul pentru apărarea, suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei.

„Pentru asigurarea securităţii Ucrainei, ambele părţi recunosc că Ucraina are nevoie de o forţă militară semnificativă, de capacităţi solide şi de investiţii susţinute în baza industrială a apărării, în conformitate cu standardele Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord”, consemnează acordul.

„Statele Unite intenţionează să asigure sprijin pe termen lung cu echipamente, instruire şi consiliere, susţinere, informaţii, securitate, industrie de apărare, mijloace instituţionale pentru a contribui la dezvoltarea forţelor ucrainene de securitate şi apărare capabile să apere o Ucraină suverană, independentă, democratică şi să descurajeze viitoare agresiuni”.

Zelenski, care a semnat tot la reuniunea la vârf de la Borgo Egnazia un acord bilateral de securitate şi cu Japonia, insistă de multă vreme ca ţara sa să fie primită în NATO, însă aliaţii occidentali nu au mers deocamdată până acolo. Articolul 5 al tratatului nord-atlantic prevede că orice atac împotriva unuia din statele membre este un atac împotriva tuturor. 

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o momeală”

Un aliat al lui Donald Trump, declarație tranșantă despre Putin: „Ne înșelăm singuri dacă vom crede că putem negocia cu un tiran”

Zelenski vrea „propuneri” de la Trump pentru încheierea războiului cu Rusia: „Avem toate şansele să reuşim anul viitor”

Zelenski spune că peste 300 de infrastructuri portuare ucrainene au fost avariate de atacurile ruseşti

Partenerii noștri