Live

Americanii nu sunt de acord cu o încetare a focului în Ucraina. Ar favoriza Rusia

Data actualizării: Data publicării:
Război în Ucraina. Foto: Profimedia Images

Statele Unite şi-au exprimat vineri opoziţia faţă de o încetare a focului în Ucraina, considerând că aceasta ar „consolida” câştigurile Rusiei pe câmpul de luptă, relatează EFE. Guvernul preşedintelui Joe Biden a expus această poziţie la scurt timp după ce s-a anunţat că preşedintele chinez Xi Jinping va face luni şi marţi (20-21 martie) o vizită la Moscova, în cadrul căreia se va întâlni cu omologul său rus Vladimir Putin, scrie Agerpres. 

Înaintea acestei întâlniri, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby, a declarat vineri că Statele Unite au „îngrijorări profunde” cu privire la unele dintre problemele pe care Xi şi Putin le-ar putea discuta.

Mai exact, SUA sunt îngrijorate în legătură cu faptul că, în timpul întâlnirii sale cu Vladimir Putin, Xi Jinping ar putea să reitereze propunerea Chinei privind încetarea focului în războiul în Ucraina, ceea ce, în opinia Washingtonului, ar servi doar pentru a ajuta Rusia să-şi consolideze câştigurile pe care le-a obţinut pe câmpul de luptă.

„Bineînţeles că nu susţinem niciun apel al Chinei la o încetare a focului în cadrul acestei întâlniri de la Moscova, pentru că ar fi doar în beneficiul Rusiei”, a declarat Kirby într-o conferinţă de presă. Războiul trebuie să se încheie în „mod echitabil”, acordând atenţie priorităţilor Ucrainei şi respectând suveranitatea acesteia, a subliniat purtătorul de cuvânt citat.

În acelaşi timp, Kirby l-a îndemnat pe Xi Jinping să discute telefonic cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru a lua cunoştinţă şi de perspectiva ucrainenilor asupra conflictului, şi nu doar de cea a lui Putin.

De la declanşarea invaziei ruse în Ucraina, China a menţinut o poziţie ambiguă: a evitat să critice Rusia, pe care o consideră partenerul său strategic, dar a evitat totodată să-i ofere asistenţă militară, întrucât unul din principiile sale de bază în politica externă este respectul pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a statelor.

Luna trecută, SUA au acuzat China că ar lua în considerare să trimită arme Rusiei pentru războiul în Ucraina, dar oficialii americani au spus că Beijingul nu a luat încă o decizie finală.

La rândul său, guvernul chinez a respins aceste acuzaţii şi a denunţat că SUA alimentează „flăcările războiului” prin trimiterea de ajutor militar în Ucraina. Publicaţia Politico, care a avut acces la datele unor autorităţi vamale, a relatat joi că societăţi chineze ar fi trimis aproximativ 1.000 de puşti de asalt şi alte echipamente militare către entităţi ruseşti. Întrebat despre aceste informaţii, Kirby a declarat că SUA nu au niciun indiciu că astfel de arme ar fi folosite în războiul din Ucraina.

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin l-a primit pe premierul slovac Robert Fico la Kremlin

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Partenerii noștri