Live

SUA, despre recuperarea dronei MQ-9: „Acolo unde a căzut în Marea Neagră apa este foarte adâncă”. Mesajul transmis Rusiei

Data publicării:
Drona doborâtă deasupra Mării Negre a decolat din România. Foto: Profimedia

Oficiali americani i-au spus ambasadorului rus în SUA că Moscova trebuie să fie mai atentă când zboară prin spaţiul aerian internaţional, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby. Acesta a precizat că drona prăbușită în Marea Neagră s-ar putea să nu fie recuperată, din cauza adâncimii apei.

Departamentul de Stat al SUA l-a convocat marţi pe ambasadorul Rusiei în SUA, Anatoli Antonov, pentru a-i transmite îngrijorările SUA în legătură cu acest incident, primul de la izbucnirea războiului din Ucraina în urmă cu peste un an.

„Mesajul care i-a fost transmis ambasadorului rus este că ei trebuie să fie mai atenţi atunci când zboară în spaţiul aerian internaţional în apropiere de proprietăţi americane care, din nou, zboară în moduri complet legale, desfăşurând misiuni în sprijinul intereselor noastre naţionale de securitate”, a spus John Kirby într-un interviu pentru CNN, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.

„Ei sunt cei care trebuie să fie mai atenţi”, a adăugat el.

Kirby a afirmat, de asemenea, că drona de supraveghere MQ-9 nu a fost recuperată şi ar putea să nu fie recuperată niciodată, dată fiind adâncimea Mării Negre în zona unde a fost doborâtă.

„Nu a fost recuperată. Şi nu sunt sigur că vom reuşi să o recuperăm. Acolo unde a căzut în Marea Neagră apa este foarte adâncă. Prin urmare, încă evaluăm dacă pot exista încercări de recuperare. S-ar putea să nu existe”, a declarat Kirby.

Pentagonul a spus că unul din avioanele ruseşti Su-27 a lovit marţi elicea dronei, făcând-o inoperabilă, în timp ce Ministerul Apărării rus a dat vina pe „manevrele bruşte” ale dronei pentru prăbuşire şi a precizat că aeronavele sale nu au intrat în contact cu dispozitivul.

Antonov, ambasadorul rus, a declarat că drona „se îndrepta deliberat şi provocator spre teritoriul rus cu dispozitivul de recepţie-transmisie oprit”.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin l-a primit pe premierul slovac Robert Fico la Kremlin

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Partenerii noștri