SUA cer un vot în Consiliul de Securitate al ONU pe planul anunțat de Joe Biden pentru un armistițiu în Fâșia Gaza
Statele Unite au anunţat că au solicitat un vot în Consiliul de Securitate al ONU asupra proiectului său de rezoluţie care solicită Israelului şi Hamas să pună în aplicare acordul de încetare a focului în Gaza, anunțat de președintele american Joe Biden, "fără întârziere", dar fără a specifica o dată.
Potrivit unor surse diplomatice, votul este planificat pentru luni, dar nu a fost confirmat de preşedinţia sud-coreeană a Consiliului, conform Agerpres.
"Astăzi, Statele Unite au cerut Consiliului de Securitate să se îndrepte spre un vot asupra proiectului de rezoluţie american (...) care susţine propunerea aflată pe masă", a declarat duminică Nate Evans, purtătorul de cuvânt al misiunii SUA la ONU.
"Membrii Consiliului nu ar trebui să lase această oportunitate să treacă, şi trebuie să vorbească pe o singură voce în sprijinul acestui acord", a adăugat el, în timp ce Statele Unite, un aliat al Israelului, au fost criticate pe scară largă pentru blocarea mai multor proiecte de rezoluţie care solicită încetarea focului în Gaza.
La sfârşitul lunii mai, preşedintele american Joe Biden a dezvăluit un plan, potrivit lui, israelian, în trei faze de aproximativ patruzeci de zile fiecare, pentru a trece de la o încetare temporară a focului la o pace durabilă în Gaza.
Americanii plasează în mod clar responsabilitatea principală asupra Hamas de a-l accepta. Este ceea ce se subliniază în proiectul de rezoluţie.
Cea de-a treia versiune a textului distribuită duminică statelor membre, văzută de AFP, "salută" această propunere. De asemenea, ea dă asigurări, contrar versiunilor anterioare, că planul a fost "acceptat" de Israel.
Proiectul de rezoluţie solicită Hamas "să îl accepte, de asemenea, şi cere ambelor părţi să pună în aplicare pe deplin termenii săi, fără întârziere şi fără condiţii".
Răspunzând solicitărilor formulate de mai multe state membre de la începutul negocierilor în urmă cu o săptămână, noul text precizează conţinutul planului.
Conform textului, dacă prima fază - o încetare "imediată şi completă" a focului, eliberarea ostaticilor deţinuţi de Hamas şi "schimbul" de prizonieri palestinieni, retragerea armatei israeliene din "zonele populate din Gaza" şi intrarea ajutorului umanitar - durează mai mult de şase săptămâni, încetarea focului va fi menţinută "atâta timp cât negocierile continuă".
Potrivit unor surse diplomatice, mai mulţi membri ai Consiliului au fost foarte rezervaţi cu privire la cele două versiuni anterioare ale textului american, în special Algeria, care reprezintă grupul arab, şi Rusia, care are drept de veto.
De la atacul fără precedent al Hamas asupra Israelului din 7 octombrie şi represaliile israeliene din Gaza, Consiliul de Securitate s-a străduit să vorbească pe o singură voce.
După două rezoluţii axate în principal pe ajutorul umanitar, Consiliul a cerut în cele din urmă o "încetare imediată a focului" pe durata Ramadanului la sfârşitul lunii martie, Statele Unite hotărând să se abţină de data aceasta.
După decizia de la sfârşitul lunii mai a Curţii Internaţionale de Justiţie care a ordonat Israelului să-şi oprească ofensiva la Rafah, Algeria a difuzat un proiect de rezoluţie care cerea încetarea imediată a focului şi, mai precis, încetarea ofensivei din Rafah.
Statele Unite au declarat la acea vreme că un astfel de text "nu ar ajuta", favorizând întotdeauna negocierile pe teren pentru a ajunge la un armistiţiu.
Editor : M.I.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News