Live

SUA au distrus mai multe drone și rachete ale rebelilor houthi din Yemen, care urmau să fie folosite împotriva navelor din Marea Roșie

Data publicării:
avion care decoleaza de pe portavion american
Atac în Yemen asupra grupării Houthi. Foto: Profimedia

Armata americană a anunțat că a distrus mai multe vase, rachete și drone ale rebelilor houthi din Yemen, arme care erau pregătite să fie folosite împotriva navelor care navighează în Marea Roșie.

Comandamentul central al SUA (CENTCOM) a informat că luni, între orele 16:45 şi 23:45 (15:45 - 22:45 ora României), forţele sale au distrus trei nave de suprafaţă fără pilot (USV) şi două rachete mobile de croazieră anti-navă (ASCM) în zonele controlate de rebelii houthi din Yemen, care erau pregătite de lansare spre Marea Roşie.

Ei au lovit, de asemenea, o dronă-lamikaze (UAV) care era deja deasupra Mării Roşii, a declarat CENTCOM într-un comunicat.

Potrivit evaluărilor CENTCOM, USV-urile, ASCM-urile şi UAV-ul „prezentau o ameninţare iminentă pentru vasele comerciale şi pentru navele marinei americane din regiune”.

„Aceste acţiuni sunt întreprinse pentru a proteja libertatea de navigaţie şi pentru a face apele internaţionale mai sigure pentru marina americană şi navele comerciale”, conform sursei citate.

Rebelii houthi din Yemen au promis să atace navele din Marea Roşie care au legătură cu Israelul. Cu toate acestea, multe dintre navele care au fost atacate nu au legătură cu această ţară. Obiectivul rebelilor este acela de a forţa încetarea atacurilor israeliene asupra Fâşiei Gaza.

Din cauza atacurilor houthi, marile companii maritime evită din ce în ce mai mult cea mai scurtă rută maritimă dintre Asia şi Europa şi navighează în jurul Capului Bunei Speranţe din Africa de Sud.

Editor : Bogdan Păcurar

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Europa „jalnică” pare că s-a trezit în sfârșit din somnolența sa militară (CNN)

Răspunsul șefei Băncii Centrale Europene la noile taxe anunțate de Trump: „Trebuie să arătăm că nu suntem gata să cedăm”

Elevul din București acuzat că a trimis sute de amenințări cu bombă în SUA, din nou în fața instanței. Se reia procedura de extrădare

Cum a ajuns România să fie dată ca exemplu negativ în NATO. „Căile ferate sunt cruciale în mobilitatea Alianței și descurajarea Rusiei”

Partenerii noștri