Live

SUA aprobă administrarea dozei a treia de vaccin anti-coronavirus pentru toți adulții vaccinați cu schemă completă

Data publicării:
Centru de vaccinare în Statele Unite. Foto: Profimedia Images

Autoritățile sanitare din Statele Unite au aprobat, vineri, administrarea celei de-a treia doze de vaccin anti-coronavirus pentru toți adulții vaccinați cu schemă completă care doresc să o facă și care au cel puțin șase luni de la administrarea celei de-a doua doze, relatează Reuters.

Administrația pentru alimente și medicamente din SUA a transmis că autorizația pentru utilizarea de urgență a dozei booster „contribuie la furnizarea unei protecții continue împotriva Covid-19, inclusiv împotriva consecințelor grave care pot apărea, precum spitalizarea sau decesul”. Autorizația pentru doza booster a fost acordată pentru vaccinurile produse Pfizer/BioNTech și Moderna.

Cele două companii farmaceutice anunţaseră puţin mai devreme că au obţinut autorizaţia de la FDA.

„Această autorizaţie de utilizare de urgenţă vine într-un moment critic, pe măsură ce intrăm în lunile de iarnă şi ne confruntăm cu o creştere a numărului de cazuri şi a spitalizărilor în toată ţara”, a declarat directorul Moderna, Stéphane Bancel.

Persoanele cu vârsta de 18 ani şi peste care s-au vaccinat cu Johnson & Johnson în doză unică în Statele Unite aveau deja dreptul la o a doua doză, la două luni de la administrare.

Pentru persoanele vaccinate cu Pfizer şi Moderna, a treia doză era rezervată anterior doar pentru anumite categorii de populaţie: cei peste 65 de ani, adulţii cu risc de a dezvolta o formă severă a bolii sau cei foarte expuşi la virus din cauza, de exemplu, a muncii lor.

Anunţul vine în contextul în care numărul de cazuri este din nou în creştere în Statele Unite, cu o medie de 85.000 de cazuri noi zilnic (comparativ cu aproximativ 70.000 la sfârşitul lunii octombrie) şi aproximativ 1.000 de decese pe zi.

Unele state americane, între care California, au început deja să autorizeze doza booster pentru toţi adulţii, chiar înainte de recomandările agenţiilor sanitare, în speranţa de a limita răspândirea epidemiei înainte de sărbătorile de sfârşit de an.

Anterior, epidemiologul-șef american a spus că pandemia poate fi adusă sub control „până în primăvara lui 2022” cu ajutorul dozelor booster și că în acest fel, coronavirusul ar putea fi redus la un virus endemic.

Statele Unite sunt țara cu cel mai mare număr de cazuri confirmate de Covid-19, peste 48 de milioane, dar și cu cele mai multe decese cauzate de această boală, peste 785.000.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

COVID-19: Șase angajați care au fost concediați pentru că au refuzat vaccinul au primit câte un milion de dolari fiecare

Coronavirusul SARS-CoV-2 și răspunsul imun înnăscut. Descoperirile care ajută la dezvoltarea unor medicamente mai eficiente

Opoziția cere demisia lui Pedro Sanchez, acuzat de corupție. O plângere va fi depusă pentru anchetarea partidului premierului Spaniei

Partenerii noștri