Live

SUA anunță că portul artificial pentru livrarea de ajutoare umanitare în Gaza va fi operațional „în următoarele zile”

Data publicării:
Nave ale Marinei Statelor Unite sunt la faţa locului pentru a facilita operaţiunea. FOTO: Profimedia Images

Portul artificial construit de armata americană pentru a facilita livrarea de ajutor umanitar în Fâşia Gaza va fi operaţional „în următoarele zile”, după întârzieri din cauza condiţiilor meteorologice, a prezicat marţi Pentagonul, scrie AFP, potrivit Agerpres.

Confruntat cu blocaje din partea Israelului în ceea ce priveşte livrarea ajutoarelor pe cale terestră către teritoriul palestinian asediat şi pradă unui dezastru umanitar, preşedintele american, Joe Biden, a anunţat la începutul lui martie construcţia acestei instalaţii.

Portul, care a costat în jur de 320 de milioane de dolari, este finalizat, dar Pentagonul a anunţat săptămâna trecută că vremea nefavorabilă împiedică conectarea structurii cu malul Fâşiei Gaza şi că a rămas deocamdată în portul israelian Ashdod.

„În următoarele câteva zile, cred că va fi operaţional”, a declarat marţi presei purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, fără a anunţa o dată precisă.

Nave ale Marinei Statelor Unite sunt la faţa locului pentru a facilita operaţiunea.

O navă de tip portcontainer a părăsit joi Ciprul îndreptându-se spre Fâşia Gaza încărcată cu ajutoare ce vor fi descărcate pe această infrastructură.

Comunitatea internaţională şi organizaţiile neguvernamentale subliniază că acest coridor maritim, precum şi paraşutarea ajutoarelor în Fâşia Gaza de avioane din mai multe ţări nu pot înlocui ajutorul adus pe cale terestră.

Războiul din Gaza a fost declanşat de un atac fără precedent al comandourilor Hamas asupra comunităţilor din sudul Israelului la 7 octombrie, soldat cu peste 1.170 de morţi, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ realizat de AFP pe baza cifrelor oficiale israeliene.

Ofensiva de represalii a Israelului a costat viaţa a cel puţin 35.173 persoane, în marea lor majoritate civili, susţine Ministerul Sănătăţii al guvernului Hamas, mişcare islamistă care a preluat puterea în Fâşia Gaza în 2007.

Editor : B.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un aliat al lui Donald Trump, declarație tranșantă despre Putin: „Ne înșelăm singuri dacă vom crede că putem negocia cu un tiran”

Zelenski vrea „propuneri” de la Trump pentru încheierea războiului cu Rusia: „Avem toate şansele să reuşim anul viitor”

Un investitor cripto a ascuns cinci comori ce valorează peste 2 milioane de dolari. Ce vor găsi înăuntru cei care descifrează indiciile

Rusia este probabil în spatele otrăvirii fostului președinte ucrainean Iușcenko, arată documente declasificate ale serviciilor SUA

Partenerii noștri