SUA a prelungit pentru încă 30 de zile derogarea acordată Irakului pentru importul de gaz din Iran
Washingtonul a aprobat duminică o nouă prelungire cu 30 de zile a unei derogări care să permită Irakului să importe gaz iranian pentru reţelele sale energetice în pofida actualului regim de sancţiuni impus Teheranului de către SUA, conform declaraţiilor unui oficial irakian, citate de AFP, potrivit Agerpres.
Prelungirea intervine în contextul în care Irakul se confruntă cu mai multe crize: prăbuşirea preţului petrolului, epidemia noului coronavirus şi impasul politic generat de formarea guvernului.
Irakul depinde de importurile de gaz şi electricitate din partea vecinului său iranian pentru a alimenta aproximativ o treime din reţeaua sa de energie electrică, paralizată de ani de conflicte şi de întreţinere deficitară.
SUA au trecut pe lista neagră sectorul energetic iranian la sfârşitul anului 2018 şi au acordat Bagdadului o serie de derogări, în general pe perioade de 45, 90 sau 120 de zile. În martie, Washingtonul a acordat Irakului o prelungire de 30 de zile: "Se prelungeşte cu 30 de zile suplimentare. Nu există condiţii specifice", a declarat oficialul irakian pentru AFP.
Liderii irakieni se aşteptau ca derogarea să fie prelungită pentru o perioadă de timp care să permită noului premier desemnat, Mustafa Kadhimi, să formeze un guvern. Acesta este în discuţii cu partidele politice irakiene pentru a-şi forma cabinetul. Termenul limită pentru prezentarea echipei guvernamentale votului de încredere în parlament este 9 mai.
SUA au făcut presiuni asupra Irakului pentru a utiliza derogările ca să devină independent de energia importată din Iran, dar progresele sunt lente. În plus, pandemia COVID-19 s-a răspândit în toată ţara, fiind înregistrate 1.800 de cazuri confirmate şi 87 de decese, conform informaţiilor furnizate de Ministerul Sănătăţii de la Bagdad.
Editor: I. I.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News